Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie s-a încheiat, sâmbătă, la ora 7.00. Campania în audiovizual s-a terminat mai devreme, mai exact vineri dimineață.
Continuarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare după încheierea oficială a acesteia constituie contravenţie şi este sancţionată cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei, conform Legii alegerilor pentru Parlamentul European.
Continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale prin lansarea, afişarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, este sancţionată cu amendă de la 1.400 lei la 2.000 lei, în termenii Legii alegerilor locale.
În ceea ce priveşte campania în audiovizual, cu 48 de ore înainte de ziua votării sunt interzise: prezentarea de sondaje de opinie sau difuzarea de spoturi de publicitate electorală; invitarea sau prezentarea candidaţilor în programe, comentarii privind campania electorală.
Sancțiuni și ilegalități semnalate despre campania electorală - UPDATE
De la debutul campaniei electorale au fost semnalate 1.250 de incidente sau fapte ilegale în context electoral, cu o medie de aproximativ 43 evenimente pe zi, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, transmite Agerpres
Campania electorală s-a desfăşurat în condiţii de normalitate pentru cele două tipuri de scrutin, fără evenimente grave, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.
„De la debutul campaniei electorale au fost semnalate 1.250 de incidente sau fapte ilegale în context electoral, în medie aproximativ 43 evenimente pe zi, faţă de 46 evenimente pe zi la alegerile anterioare.
Comparativ cu numărul evenimentelor sesizate pe timpul campaniilor electorale pentru alegerile similare anterioare - locale din anul 2020 şi europarlamentare din anul 2019, se constată scăderea acestora cu 5,5%.
Din totalul de 1.250 de incidente semnalate 71 sunt în curs de verificare şi 158 nu s-au confirmat. 160 de sesizări nu au fost de competenţa MAI aşa că au fost transmise pentru competentă soluţionare altor autorităţi: 130 către Autoritatea Electorală Permanentă, 24 către Biroul Electoral Central şi 6 către Birourile Electorale Judeţene”, a declarat Dajbog.
Cele mai frecvente sesizări au vizat:
- distrugerea sau deteriorarea materialelor electorale - 375 de sesizări,
- posibile fapte de corupere a alegătorilor - 156 de sesizări,
- afişarea mijloacelor de promovare electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale - 140 de sesizări.
Efectivele MAI au aplicat 453 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 257 de amenzi în valoare de peste 187.000 lei şi 195 de avertismente.
Totodată, s-au întocmit 412 dosare penale cu privire la posibile infracţiuni.
În timpul campaniei electorale, efectivele MAI au asigurat măsurile pentru desfăşurarea în siguranţă a 1.115 manifestări electorale în 458 de localităţi din 39 de judeţe şi municipiul Bucureşti, fără a fi înregistrate evenimente deosebite.
Cele mai multe manifestări au fost organizate în judeţele Ilfov (342), Dolj (174), Giurgiu (111), Bihor (69), Sibiu (68) şi s-au desfăşurat, în principal, sub formă de întâlniri cu alegătorii - 306 sau marş - 293.