Este mai bine că ai noștri sunt între „pragmatici” (sau „oportuniști”) decât să avem ulterior emoții, așa cum e cazul în Ungaria lui Viktor Orban. Nici Franța nu stă tocmai bine, cu Le Pen la un scor generos. Înseamnă asta că extrema dreaptă va reuși să modifice agenda Parlamentului European?
L-am întrebat pe analistul politic Radu Magdin cum arată alegerile europene, începute deja în Olanda, joi, și care par a sta sub semnul pericolului unei ascensiuni a extremei drepte. România a scăpat, având un extremism caricatural, de tip AUR, sau problemele vin din altă parte?
Cât e de justificat e să-i așezăm împreună pe Le Pen, AfD , Wilders și AUR, să spunem?
Aș spune că familiile politice la Bruxelles nu sunt 100% aliniate ideologic. Este cazul atât în PPE, cât și la socialiști, la Renew Europe sau în cazul familiilor considerate non-mainstream sau extremiste. Deci din această perspectivă, putem spune că pot exista în sânul aceleași familii politice diferențe ideologice sau stiluri diferite între partide.
Acest lucru a existat în fiecare mandat al Parlamentului European. Problema apare acolo când se ivesc nemulțumiri flagrante între o parte dintre membri, ceea ce duce la posibila fractură a respectivei familii politice.
Interesul natural pentru o mare parte din partidele care sunt considerate populiste sau extremiste e mai degrabă să facă, în ciuda dezacordului lor dintre ele, echipă, pentru că atunci se pot lăuda cu un succes mai mare în plan european.
Franța pare a fi cea mai expusă, ascensiunea lui Le Pen e semnificativă. Care este diferența specifică pentru Franța, să spunem așa?
Franța este expusă și Le Pen trăiește un moment de glorie în momentul de față, pentru că, așa cum Farange a scos un scor foarte bun înainte de Brexit, vine și Le Pen. În momentul de față reușește, fiind principala figură a Opoziției, să capitalizeze în acest sens. Rămâne să vedem efectiv rezultatele, însă categoric principala alternativă politică, chiar și nu una cu care multă lume este confortabilă, la partidul lui Macron, este formația lui Le Pen.
Există o ideologie comună, astăzi, a extremei drepte sau similaritățile țin mai degrabă de modurile în care acționează, nu de teme și ideologie?
Există o serie de acțiuni tactice care pot fi similare. Există instincte populiste și anumite aplecări la unii pentru violență verbală sau fizică, dar nu putem vorbi de coeziune în sânul acestei tabere.
Temerea e că vom avem mai multă extremă dreapta în Parlamentul European. Dar putem vorbi despre o dreaptă extremă unită? Au o agendă comună, se vor putea coagula, de vreme ce operează cu o imagine a dușmanului comun și acesta e diferit de la unul la altul?
Fiind una dintre persoanele care are legătură cu Parlamentul European sau care a avut legătură în general cu zona de afaceri europene, vă pot spune că succesiv, la alegerile din 2009, 2014, 2019 și acum s-a tot vorbit înainte de alegeri și de diferite ascensiuni, dar niciodată aceste temeri nu s-au materializat cu adevărat și până la urmă PPE și Socialiștii Europeni au putut să continue în mare parte alianța politică în plan european. Ceva similar ar putea încerca eventual și PSD și PNL, apropo de membrii lor în România, un condominiu pe durată mai mare.
Sigur că lucrurile sunt mai sofisticate în plan european și în alianțe intră și actori. Până la urmă, este o negociere mai largă, elegantă, între familiile politice europene. Dar nu cred că vom vedea o coagulare a tuturor partidelor care pot avea sau nu o agendă problematică pentru Europa, pentru simplul motiv că orgoliile sunt mari în politică și, de asemenea, agendele politice sunt diferite între mare parte dintre acești membri.
Care este cauza acestei ascensiuni a extremei drepte? E un răspuns dat așa-numitului progresism sau un răspuns dat crizelor succesive prin care a trecut și trece UE?
Să nu uităm că Europa, ca și toată lumea, trece printr-un pachet de crize succesive și suntem într-un mediu marcat de perma-criză, de sentimentul de criză permanentă și de poli-criză. Pur și simplu într-un mediu marcat de de instabilitate, de nesiguranță și de frici, este mult mai ușor să fie o formațiune care să vină cu promisiuni relativ simple și care să spună „votează, noi avem soluții simple la probleme complexe” și, de asemenea, este ușor într-o perioadă în care s-au acumulat multe frustrări de pe urma crizelor succesive să vii cu un mesaj distructiv cu care să se rezoneze.
Este acest avânt al extremei drepte singura vulnerabilitate a acestor alegeri?
Aceste alegeri nu trebuie calificate ca unele vulnerabile. După cum vă spuneam, discuția cu privire la diferite elemente de ascensiune a tot avut loc și în alte momente electorale. Deci, din această perspectivă, eu aș rămâne optimist și nu aș vorbi în termeni de vulnerabilități și aș spune că Europa va merge mai departe și pentru că nu are de ales decât să meargă mai departe.
Cum stă România? Extrema dreaptă pare a fi mai degrabă caricaturală - înseamnă că România „a scăpat"?
Făcând multe analize regionale pentru clienții noștri investitori, aș spune că România are ca întotdeauna o veste bună și o veste proastă și raportat la ceea ce menționați dumneavoastră, ștampila de caricatură, mai degrabă v-aș contrazice. S-o punem în termeni de percepție. Ai noștri, dacă vrei să-i complimentezi, par foarte pragmatici. Sau dacă vrei să nu-i complimentezi, poți să spui că sunt oportuniști.
Până la urmă, rezultatul este același, în sensul în care avem o politică pragmatică și sentimentul este că cu românii se poate negocia, lucru care din punctul meu de vedere, apropo de pericole ideologice, este unul bun pentru România.
Faptul că ai noștri nu sunt mapați ca fiind cu adevărat periculoși ideologici, dacă e să ne gândim la anii pe care îi petrece Ungaria sub Viktor Orban, precum și emoțiile prin care a trecut Polonia în mandatul partidului PiS, poate că este mai bine că ai noștri sunt între „pragmatici” și „oportuniști” decât să avem ulterior emoții, mai ales într-o țară care a trăit anii 80 la o cotă diferită față de alte țări din regiune.