Fiica mea are 19 ani și va vota pentru prima dată. Va străbate un drum lung din străinătate pentru a merge la urne, fiind prinsă între examene la facultate și primul ei job.
Printr-un mesaj pe WhatsApp, m-a rugat să-i explic care e situația politică pentru a-și face o opinie.
Așa mi-a venit ideea, recunosc, un pic lipsită de modestie, de a scrie un text pentru toți cei care duminică își încep călătoria în lumea complicată, împovărătoare și înfricoșătoare a adulților. Și nu sunt puțini.
Vă rog luați acest articol așa cum e. Nu am răspunsuri la toate întrebările. Nu știu cine va câștiga și nu pot citi viitorul. Singura mea calitate e aceea că de mulți ani relatez despre evenimente politice de la noi și din lume.
Nu fac parte din categoria celor care susțin că votul este inutil, din contră, îl consider o formă de civism, de responsabilitate și, de multe ori, o formă de curaj.
Recunosc faptul că, deseori, cei care votează se află în fața unei decizii dificile. Au de ales între persoane imperfecte, care nu au reușit să convingă că vor acționa moral, etic și în interesul comunității.
De fapt, votul seamănă cu alte momente din viața noastră când trebuie să alegem între două rele.
Aș spune chiar că, de cele mai multe ori, deciziile pe care le luăm fac parte din această categorie. Foarte rar avem ocazia să alegem între alb și negru, între bine și rău, între minciună și adevăr. Chiar și atunci, destul de rapid, „personajul pozitiv” se poate transforma în contrariul. Adevărul e că realitatea tinde să fie gri.
Odată cu votul de duminică, voi, cei care vă exprimați o opțiune politică în mod oficial, pentru prima dată, intrați pe o poartă în care veți pune întrebări, dar nu veți primi prea multe răspunsuri.
Lumea pe care începeți să o modelați e prinsă ca-ntr-o menghină între dictaturi și democrații.
După trei decenii de la prăbușirea Uniunii Sovietice, s-a format o nouă axă a autoritarismului, a regimurilor politice care neagă libertatea individuală, pluralismul de idei și conducerea democratică.
În Rusia, China, Iran, Coreea de Nord, valori cum ar fi drepturile omului, inițiativa personală, creativitatea, imparțialitatea actului de justiție sunt principalii inamici ai celor care conduc de decenii aceste țări.
În România, dar și în restul statelor democratice, chiar dacă valorile enumerate sunt recunoscute, trecute în constituții, tot trebuie să luptăm pentru ele în fiecare zi.
Votul e una dintre arme. În dictatură, o astfel de luptă e interzisă, dinainte pierdută, iar opozanții sunt eliminați.
Cei care spun că votul nu contează ar trebui să vorbească cu oameni din Rusia, să le explice cât de mult tânjesc, după un sfert de secol sub talpa lui Vladimir Putin, să voteze într-o țară liberă, unde rezultatul nu e cunoscut dinainte, iar dizidenții nu sunt uciși în plină stradă.
Un singur vot e ca un fir de nisip care alături de altele se transformă în ciment sau se strecoară într-un mecanism politic dictatorial, ce pare imbatabil, și-l blochează.
De la distanță nu pare important, dar așezat acolo în urne, unde sunt alte sute de mii de voturi, indică direcția în care se duce o țară.
Chiar și dictatorii au nevoie de validarea prin vot. Niciunul, în epoca modernă, nu l-a desființat, ci doar a modificat rezultatul.
ASTĂZI PE SPOT:
În Rusia, în China, în Iran, se votează. Liderii autoritari ar fi fost primii care ar fi renunțat la lungul proces birocratic și costisitor dacă nu ar fi fost important. Dimpotrivă, voturile măsluite constituie fundamentul unei puteri discreționare.
Și într-o democrație, grupurile politice vor, și multe își propun, să fure voturi, să cumpere sau să le falsifice.
E o luptă continuă între cei ce vor să înșele și cei care încearcă să păstreze integritatea alegerilor.
Nu trebuie să vă faceți iluzii, integritatea, într-o mare măsură, e dată de competiția politică. Cei mai buni paznici ai urnelor sunt reprezentanții partidelor care se suspectează între ei de furt.
De aceea, e important ca în secțiile de votare să fie desemnate persoane de la toate formațiunile politice care participă la alegeri, dar și observatori, adică trimiși independenți ai opiniei publice.
Paradoxal, în statele democratice se vorbește și se scrie cel mai mult despre furtul de voturi, deși se fură cel mai puțin, în comparație cu dictaturile unde nu se vorbește deloc, iar agenții autorității scot rezultatul din pălărie, după un proces electoral trucat.
De ce e votul important? Pentru că în orice moment, mai ales în situația unei populații blazate, cu o rată mică de participare la alegeri, o democrație poate aluneca înspre autoritarism și dictatură. Ungaria e cel mai bun exemplu.
Viktor Orban a profitat de frustrarea naționalistă a multor maghiari, dar și de lipsa lor de apetit social și conduce țara de aproape 20 de ani, administrând un regim politic corupt, care a preluat toate resursele țării.
O societate are nevoie de lideri, are nevoie de îndrumare și de oameni care să ia decizii, dar nu vă entuziasmați în fața politicienilor.
Nu e înțelept să le atribuiți calități pe care nu le au sau aspirațiile voastre. Vă vor dezamăgi.
În opinia mea, relația dintre cetățeni și oamenii politici trebuie să fie pragmatică.
Ei vin în fața alegătorilor și spun ce pot și vor să facă, dacă vor obține poziția pentru care candidează, iar noi îi votăm, sperând să se țină de cuvânt.
De aceea, e foarte important ca societatea să aibă pârghiile civice, juridice și politice să-i atenționeze, responsabilizeze și pedepsească pe liderii care nu se țin de cuvânt și nu dau dovadă de bună credință.
Oamenii politici au tendința să promită mai mult decât pot face, să rămână cât mai mult la putere, să mintă cu ușurință și să uite ce-au vorbit în campanie.
Și, poate, cel mai important lucru, mulți dintre ei au și o abilitate păguboasă de a le spune alegătorilor ce vor să audă.
Pe de altă parte, un om politic are două mari spaime: de votanți și de reprezentanții legii.
Ziua în care un lider politic e lipsit total de aroganță, înspăimântat și la dispoziția cetățenilor e ziua alegerilor, iar cei mai de treabă politicieni, dispuși să comunice, să se conecteze cu alegătorii și să-i asculte sunt cei din Opoziție. După ce ajung la putere se transformă - devin inaccesibili, au alte responsabilități, alte priorități și alte redute de apărat.
În opinia mea, cel mai simplu criteriu de a vota în cunoștință de cauză e alegerea unor oameni politici care nu au fost acuzați de corupție, nu au un trecut neclar și răspund la întrebări.
Abia al doilea criteriu ar trebui să fie culoarea politică, valorile promovate de partidul din care fac parte.
Nu votați niciodată pe criterii subiective sau estetice: arată bine, se îmbracă elegant, vorbește frumos etc.
Peste un milion de tineri, conform datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă, vor putea vota duminică pentru prima dată.
E o cifră impresionantă și, dacă doar jumătate dintre aceștia își vor exercita dreptul de a alege, sistemul politic din România se va transforma din temelii.
România s-a schimbat mult din ziua aceea de 20 mai, 1990, atunci când și eu am votat în mod liber pentru prima dată.
Îmi amintesc că am stat la coadă în jur de două ore și aveam marea speranță că Iliescu va pierde. Doamne, cât de mult mă înșelam.
Credeam că e imposibil ca oamenii să nu vadă ce s-a întâmplat la Revoluție, cele două mineriade - ianuarie și februarie 1990 - care au anihilat influența partidelor istorice, faptul că la putere ajunsese doar o altă facțiune comunistă și că doreau orice, numai democratizarea țării nu.
Alegătorii au decis ca țara să fie condusă de primul om politic care a apărut la televizor după fuga lui Nicolae Ceaușescu.
Frica de instabilitate și teama de necunoscutul lumii spre care ne îndreptam au fost mai puternice decât adevărul.
E o lecție pe care am învățat-o atunci și cred că e valabilă și azi.