Economia mondială se află într-una dintre cele mai grave crize economice de la Marea Criză (1929-1933), previziunile specialiștilor în economie plasând impactul acesteia chiar dincolo de magnitudinea celui înregistrat în…
Citește mai multe despre: criză economică COVID-19
Majorarea pensiilor nu va putea fi onorată fără a provoca o prăbuşire economică fără precedent, avertizează CONAF
Creşterea pensiilor cu 40% este nesustenabilă în acest context al pandemiei, iar iresponsabilitatea parlamentarilor care au votat această majorare va conduce pe viitor la o povară bugetară greu de acoperit,…
Ce să mai faci cu 2020?
Se puteau aștepta multe de la anul 2020, dar nu ce trăim acum. Chiar dacă anticipată de mulți, criza nu arăta în niciun caz în acest fel: criză sanitară, urmată…
Criza Covid ne-a adus în criză. Ce ar trebui să facă autorităţile ca să rămânem pe linia de plutire
Pandemia COVID-19 a subliniat importanța înțelegerii surselor vulnerabilităților care pot conduce la o criză financiară, evidențiind afectarea preponderentă a sistemelor de sănătate și de educație. În scopul realizării unor finalități…
Semnele crizei în Europa: Cehia are un deficit de 12 ori mai mare decât înainte de COVID-19
Camera inferioară a Parlamentului din Cehia a adoptat miercuri un plan al Guvernului, care prevede un deficit bugetar al guvernului central record de 500 de miliarde de coroane (21,11 miliarde…