Începe minivacanța: Azi se deschid pârtiile din Postăvaru, Azuga și Straja

Începe minivacanța: Azi se deschid pârtiile din Postăvaru, Azuga și Straja
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pârtiile din Brașov, în partea superioară a masivului Postăvaru, dar și cele din staţiunile Azuga şi Straja se deschid joi.

Autorităţile din Braşov anunţă că este pentru prima dată în ultimii ani când sezonul de schi în Poiana Braşov se deschide încă din luna noiembrie.

”De joi, 30 noiembrie, începând cu ora 9.00, se va schia pe toate pârtiile din zona superioară a masivului Postăvaru, fiind pentru prima dată de la modernizarea domeniului schiabil când se deschide sezonul de schi în luna noiembrie. De asemenea, se va schia pe cele două pârtii pentru începători, Stadion şi Bradul”, anunţă Primăria Braşov, potrivit News.ro.

ADVERTISING

În partea superioară a masivului Postăvaru stratul de zăpadă bătută pe pârtie are o grosime de 30 de centimetri, condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă fiind foarte bune.

În acest sezon de iarnă tarifele vor fi, în medie, cu 17% mai mari decât în sezonul trecut. Consiliul Local Braşov a aprobat facilităţi pentru localnici şi pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora.

Astfel, din acest sezon, persoanele care au domiciliul în Braşov vor plăti, în zilele de miercuri, 50% din valoarea cartelelor de schi valabile în acea zi, respectiv ski-pass-urile de o zi, cele valabile 4 ore, precum şi cele cu valabilitate de la orele 11.00, 13.00 şi 14.00.

ADVERTISING

De asemenea, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora vor plăti cu 10% mai puţin, iar pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, Ana Teleferic va organiza evenimente dedicate pe pârtiile pentru începători.

De joi, 30 noiembrie, vor fi funcţionale telegondola, telecabina Capra Neagră, telescaunul Ruia şi teleschiurile Bradul şi Stadion. Ultima urcare va fi la ora 16.00.

Se deschid pârtiile și în Straja

De asemenea, administratorii pârtiilor din staţiunea Straja şi-au propus să deschidă sezonul de schi din această iarnă tot pe 30 noiembrie, motiv pentru care au pornit deja tunurile de zăpadă artificială.

ADVERTISING

"De câteva zile, 45 de tunuri de zăpadă artificială funcţionează continuu. Ne-am propus să deschidem sezonul de schi pe 30 noiembrie şi să avem un strat de zăpadă bătută cu ratracul în grosime de 30 de centimetri", a declarat, pentru Agerpres, cabanierul Emil Părău, unul dintre administratorii pârtiilor din Straja.

În aceste condiţii, pe 30 noiembrie se vor deschide pârtiile Constantinescu, Mutu, Platoul Soarelui şi Alfa - cea mai căutată de schiori. Toate aceste pârtii vor avea program de funcţionare şi în nocturnă, astfel că în primele zile vor fi deschise între orele 9:00 şi 21:00.

Tot pe 30 noiembrie va porni şi telegondola din Lupeni spre Straja, iar parcarea de câteva sute de locuri de la staţia de plecare va fi disponibilă pentru turişti.

Azuga deschide prima de pe Valea Prahovei

Administratorii domeniului schiabil din Azuga anunţă că joi va fi deschisă prima pârtie.

Azuga este, de altfel, prima staţiune de pe Valea Prahovei care deschide domeniul schiabil în minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie.

”Veştile bune au sosit, suntem pregătiţi pentru deschiderea oficială a sezonului de iarnă! Începând cu ziua de joi, 30 noiembrie, se poate schia pe pârtia de începători - banda de la Sorica. Pentru amenajarea pârtiei de telescaun Sorica încă se lucrează, urmează să revenim cu noutăţi despre deschiderea acesteia în zilele ce urmează”, anunţă, miercuri, pe Facebook, administraţia domeniului schiabil din Azuga.

Aceasta a făcut publice şi noile preţuri pentru instalaţiile de transport pe cablu.

406881108_303523545976924_7445944653121631463_n

La Sinaia mai durează

La Sinaia, singura staţiune de pe Valea Prahovei care deţine un domeniu de mare altitudine, a nins şi se lucrează pentru amenajarea domeniului schiabil. 

”Mai e un pic până departe, nu ne grăbim să anunţăm deschiderea sezonului, dar suntem optimişti cu începutul ăsta firesc de iarnă, venit fără grabă, natural, gradual, ca în vremurile bune.

După o toamnă secetoasă, frigul s-a instalat domol sus. Ne-a permis să lucrăm până târziu. Am reparat garduri, am montat panouri noi de pârtii, am securizat şi igienizat zonele unde în vară s-a lucrat intens la noile spaţii de servicii (Valea Dorului şi Valea Soarelui, vom vorbi despre aceste noi investiţii cu altă ocazie). Am făcut probe şi autorizări la toate instalaţiile de transport pe cablu. Reparaţii, ungeri, schimburi şi comenzi. (...)

Nu anunţăm nicio deschidere de sezon, deocamdată. Dar facem tot posibilul ca atunci când vom anunţa, să deschidem multe pârtii, foarte bune, atent construite şi frumos amenajate”, au transmis administratorii domeniului schiabil din Sinaia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇