Un cuplu a vândut tot ce avea ca să-și trăiască restul vieții pe un vas de croazieră. Iar cheltuielile li s-au redus la jumătate (Foto & Video)

Un cuplu a vândut tot ce avea ca să-și trăiască restul vieții pe un vas de croazieră. Iar cheltuielile li s-au redus la jumătate (Foto & Video)

Doi soți din Statele Unite și-au vândut proprietățile, inclusiv afacerea și casa, și plănuiesc să-și petreacă toată viața călătorind în jurul lumii. Și, surprinzător, acum cheltuielile lor sunt la jumătate.

În urmă cu trei ani, John și Melody Hennessee au vândut tot ce aveau, de la afacere și casă până la mărunțișuri, și-au cumpărat o rulotă și au început să călătorească prin Statele Unite. Dar după un timp, John, acum în vârstă de 76 de ani, a obosit să tot conducă, spune Melody (64 de ani). Atunci au văzut o reclamă pe Facebook pentru o croazieră de 274 de zile organizată de compania Royal Caribbean, iar aventura lor s-a transformat într-o viață permanentă pe ocean.

Cuplul călătorește acum în apropiere de Republica Dominicană, după o serie de croaziere lungi care i-au purtat în destinații îndepărtate, precum Australia, Noua Zeelandă și Pacificul de Sud, relatează Sky News.

ADVERTISING

Nu doar că sunt încântați de noul stil de viață, dar soții Hennessee spun că e și mai ieftin. „Acum avem o factură de telefon, factură de navă și câteva facturi de card de credit pentru când mergem pe țărm, dar asta-i tot", spune John.

So much history..!! The old town of Dubrovnik built in the 13th century still unchanged. One of the places that the Game of Thrones filmed..!!!

Publicată de Melody Thor Hennessee pe Miercuri, 7 iunie 2023

„Nu mai avem o ipotecă sau cheltuielile cu casa. Nu mai avem asigurare pentru mașină, pentru locuință sau facturi de utilități. Și lista continuă. Suntem siguri că croaziera e mai ieftină. Cred că acum e la jumătate din ceea ce era când trăiam pe uscat".

Amazing cliff divers in Acapulco.

Publicată de Melody Thor Hennessee pe Marţi, 8 noiembrie 2022

Deocamdată viața lor este planificată în etape de câteva luni, în care trec de la o croazieră la alta și au rezervări făcute până în decembrie 2024. Însă ei se pregătesc să treacă la următorul nivel al aventurii - anul viitor vor primi ședere permanentă pe Villa Vie, unul dintre cele mai mari vase de croazieră din lume, unde 30% din pasageri vor avea reședință permanentă.

ADVERTISING

Nava va face călătorii de trei ani în jurul lumii, căutând în general regiunile cu vreme caldă, dar viața la bord nu va fi ieftină. Prețul unei cabine interioare începe de la 99.000 de dolari, dar o vilă cu balcon spre ocean costă 249.000 de dolari. În plus, mai trebuie plătită și o taxă lunară de 8.000 de dolari. Viața de nomazi va fi mai scumpă pentru soții Hennessee decât acum, dar ei sunt pregătiți pentru asta.

Join us for an exclusive webinar that offers a comprehensive look into the unique lifestyle aboard Villa Vie Residences....

Publicată de Villa Vie Residences pe Vineri, 22 decembrie 2023

Deși încă n-au pus piciorul în noua lor casă, soții Hennessee au văzut câteva simulări care i-au ajutat să-și facă o idee despre ceea ce îi va aștepta la bord. Noua lor locuință va fi mai mare decât o cabină obișnuită, cu o chicinetă și un pat rabatabil, precum și un living room pentru oaspeți.

„Am vrut să cumpărăm o cabină pe care să o concepem cum vrem. Va fi o casă pentru noi, probabil pentru cel puțin 15 ani", spune Melody.

Discover a world where every day is an exploration, every moment a cherished memory. ✨Our floating residences offer not just a home, but a community of like-minded adventurers. Are you ready? 🛳Read more on our website: www.villavieresidences.com

Publicată de Villa Vie Residences pe Marţi, 19 decembrie 2023

Pasagerii își vor putea aduce familiile la bord gratis, după achitarea taxelor portuare, iar câteva cabine vor fi rezervate pentru oaspeți.

ADVERTISING

Aproape jumătate din cabinele disponibile vor fi single, iar o treime va fi rezervată oamenilor de afaceri și celor care pot lucra de la distanță.

Vasul va avea un centru de afaceri și birouri private, astfel că nomazii digitali vor putea lucra de la distanță, din orice parte a lumii.

Întrucât vârsta medie a pasagerilor va fi de aproape 60 de ani, locuitorii de pe vas vor avea la dispoziție un medic și un stomatolog pentru proceduri de rutină. Pentru probleme mai serioase de sănătate, vasul va avea spital și o morgă cu două locuri pentru cel mai rău scenariu.

Nava va acosta puțin mai mult în porturi, timp de trei până la cinci zile, iar pasagerii vor putea chiar să aleagă să stea mai mult și să ia un avion mai departe pentru a-și întâlni casa plutitoare într-un alt loc.

Villa Vie Odyssey se află în faza de construcție și va fi lansată la apă în mai 2024, în portul britanic Southampton.

Până se vor muta pe Villa Vie, cea mai mare problemă pentru John și Melody este „exagerarea" - le e foarte greu să reziste tuturor tentațiilor culinare cu care sunt înconjurați, așa că încearcă să meargă cât mai mult posibil în jurul navei, iar când ajung pe uscat pot merge pe jos aproape 13 kilometri explorând locurile.

John are un fiu de 54 de ani dintr-o altă căsătorie, iar Melody o fiică, de 43 de ani, dar nu se tem că vor pierde legătura cu aceștia. Aceștia îi vor putea aștepta într-un port de pe traseu și vor putea urca la bord, urmând să fie cazați într-una dintre cabinele rezervate rudelor și prietenilor.

Întrucât itinerariile croazierelor sunt anunțate cu mulți ani înainte, Melody spune că mai mulți membri ai familiei și-au anunțat deja dorința de a-i vizita pentru câteva călătorii.

Deși își vor petrece tot restul vieții pe un vapor, oricât de mare ar fi acesta, John și Melody nu se tem de plictiseală. "Suntem oamenii apelor. Amândoi suntem navigatori și ne place să fim pe ocean", spune ea.

Contul lor de Facebook, plin de fotografii din locurile prin care au trecut, dovedește că acest stil de viață îi face fericiți.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇