Un băiat de 9 ani a câștigat campionatul european de imitat strigătul pescărușilor (Video)

Un băiat de 9 ani a câștigat campionatul european de imitat strigătul pescărușilor (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un băiețel englez s-a impus într-o manieră clară la campionatul european de imitat strigătul pescărușilor. Președintele juriului a spus că el a reușit să producă zgomotele păsării într-un mod impresionant.

După o prestație convingătoare, care a stârnit aplauze, Cooper Wallace, un băiat în vârstă de nouă ani din comitatul englez Chesterfield, a câștigat a patra ediție a campionatului european de imitat zgomotul produs de pescăruși, desfășurată în Belgia, relatează The Guardian.

Echipat într-un costum de pescăruș, puștiul a obținut un scor de 92 de puncte din 100 și s-a impus la categoria junior.

Biologul marin Jan Seys, care a prezidat juriul, a spus că băiatul "a reușit să includă mai multe tipuri de sunete în interpretarea sa și fiecare dintre acestea semănau cu un strigăt real de pescăruș în cel mai impresionant mod".

ADVERTISING

"Suntem atenți la timbrul vocal, la ritm, precum și la variație", a declarat Seys, adăugând că pescărușii au "un repertoriu de sunete" pentru diferite ocazii. "Câștigă cel care poate surprinde bine această variație și o demonstrează cât mai realist posibil", a mai spus biologul.

Concursul anual include trei categorii - junior, adult și "colonie", aceasta din urmă fiind rezervată grupurilor de doi până la cinci imitatori. Participanților li se cere doar să strige și să se comporte ca un pescăruș. "Faceți-o bine, fiindcă aveți doar o șansă", este îndemnul organizatorilor

ADVERTISING

Competiția își propune să reducă "fricțiunile dintre pescăruși și oameni". Potrivit organizatorilor, "observarea științifică" este necesară pentru a reda zgomotul cu acuratețe, iar cei care își fac timp să observe aceste păsări "încep să aibă grijă de ele".

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇