“Și eu exist! “- Concert caritabil de muzică bizantină, în sprijinul copiilor diagnosticați cu autism, pe 26 mai la Opera Națională din București

“Și eu exist! “- Concert caritabil de muzică bizantină, în sprijinul copiilor diagnosticați cu autism, pe 26 mai la Opera Națională din București
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pe 26 mai 2024, de la ora 19:00, în eleganta sală a Operei Naționale din București, va avea loc concertul caritabil „ Si eu exist! “, un eveniment emoționant dedicat copiilor diagnosticați cu autism, organizat de Fundația ALTAIR în parteneriat cu Opera Națională din București.

Concertul propune o călătorie sonoră profundă și introspectivă prin lumea muzicii bizantine, reunind pe aceeași scenă interpreți îndrăgiți publicului larg: Maria Coman, Paula Seling, tenorul Alin Stoica, alături de Corul Vox Medicalis, un cor format din medici și farmaciști. Evenimentul se va desfășura sub bagheta unor apreciați dirijori: dr. Tudor Ionescu, Tabita Mateiu și Victoria Cioacă.

Evenimentul este parte a proiectului „Copiii diagnosticați cu autism au dreptul la o viață independentă!”, derulat de Fundația ALTAIR, o organizație non-guvernamentală cu o activitate de peste 20 de ani în sprijinul persoanelor aflate în diferite situații de vulnerabilitate.

Scopul concertului este de a strânge fondurile necesare pentru sprijinirea familiilor ai căror copiii au fost diagnosticați cu tulburări din spectrul autist.  

Fondurile obținute din donații și din vânzarea biletelor vor fi direcționate integral familiilor ai căror copiii au fost diagnosticați cu autism, pentru susținerea programelor terapeutice de recuperare, precum și pentru acoperirea unor alte nevoi speciale ale acestor copiii.

Muzica devine sprijin și speranță.

 Prin acest concert, Fundația ALTAIR dorește să aducă în prim-plan posibilitatea societății civile de a transforma empatia în acțiune. Evenimentul este totodată un prilej de reflecție asupra condiției celor care, deși trăiesc printre noi, sunt adesea invizibili ! O parte dintre aceștia sunt copiii care luptă zilnic cu autismul, o afecțiune care este legată de dezvoltarea creierului și influențează maniera în care o persoană percepe lumea înconjurătoare și modul în care comunică și socializează cu ceilalți.  

Autismul este o afecţiune care nu se poate vindeca, dar cu intervenție timpurie intensivă, practicată cu iubire și dăruire, mai mult de 50% dintre copiii diagnosticaţi cu autism pot ajunge să ducă o viaţă independentă la maturitate.  

In acest context, publicul este invitat să participe la  evenimentul caritabil “ Si eu exist !“, astfel încât, împreună și cu ajutorul lui Dumnezeu, să aducem lumină și speranţă în sufletele și viaţa celor greu încercaţi !   

Fundația ALTAIR, înființată în anul 1999, este o organizație independentă, apolitică și non-profit, a cărei misiune constă în îmbunătățirea condițiilor de viață ale persoanelor aflate în diferite situații de vulnerabilitate, prin acțiuni caritabile în domeniul sănătății, educației,  culturii și sprijinului social.

Detalii eveniment:

  • Titlu: “Și eu exist!“ – Concert caritabil de muzică bizantină
  • Data: Luni, 26 mai 2025
  • Ora: 19:00
  • Locația: Opera Națională București
  • Bilete: disponibile online pe www.more.com
  • Organizator: Fundația ALTAIR