RAM. memorie și sentiment - Expoziție de pictură de Florica Ionescu la Muzeul Țăranului Român

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Florica-IOnescu-500x500px

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 22 iunie 2023, de la ora 17.00, în sala Acvariu, la vernisajul expoziției RAM. memorie si sentiment, cu lucrări realizate de Florica Ionescu.

Florica Ionescu (n. 18 iunie 1950) este o artistă ale cărei picturi sunt deopotrivă diafane și puternice, invitând privitorul să înțeleagă frânturi din lumea noastră. Între ramele propriilor tablouri se oglindește și sufletul său plin de credință și optimism.

Firea umanistă a Floricăi Ionescu a determinat-o să aleagă cursurile Liceului de Artă din Ploiești, unde a studiat sub îndrumarea unor profesori renumiți, precum Sergiu Rugină, Dan Strâmbu, Cornelia Victor Dedu și mulți alții.

ADVERTISING

Într-una din practicile obligatorii din liceu artista a fost trimisă la Iași, iar de atunci a rămas îndrăgostită de acest oraș. Câțiva ani mai târziu, avea să intre la Facultatea de Arte Plastice de la Iași, pe care a terminat-o în 1972 și unde a avut deosebita ocazie să studieze chiar sub îndrumarea marelui maestru Dan Hatmanu.

Criticul de artă Roxana Păsculescu spunea: „Chiar și atunci când Florica Ionescu pedalează pictural spre o subliniere evidentă a geometriei – din dorința de a găsi corespondențe între volume, mișcare și spațiu – tipul de construcție propus este unul ondulat, dominat de liniile curbe. Culorile dialoghează pe armonii de complementaritate, rece-cald și/sau închis-deschis, oferind privitorului impresii puternice de atmosferă echilibrat-confortabilă”.

ADVERTISING

Expoziția va putea fi vizitată până pe 2 iulie 2023, între orele 10.00 și 18.00. Intrarea este liberă. Vizitatorii se vor putea întâlni cu artista care le va schița portretele în câteva minute. 

Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today 

ADVERTISING