Membrii corului de la Notre-Dame din Paris au purtat căşti şi salopete specifice muncitorilor din construcţii în timp ce au susţinut joi seară tradiţionalul concert din Ajunul Crăciunului în această catedrală, grav avariată de un incendiu în aprilie 2019, informează DPA.
Postul de televiziune France 2 a difuzat în direct acest concert.
Pentru cei 20 de cântăreţi din corul de la Notre-Dame, concertul de joi seară a reprezentat prima lor apariţie în catedrala din capitala Franţei după acel incendiu devastator.
La eveniment au fost prezenţi, de asemenea, doi solişti şi un interpret la orgă.
Catedrala Notre-Dame este în continuare închisă pentru public, iar concertul de joi seară s-a desfăşurat fără spectatori.
După incendiul din aprilie 2019, la Notre-Dame au fost organizate câteva slujbe religioase, dar în format redus şi în absenţa credincioşilor. O astfel de slujbă a avut loc de Paşte.
Slujbele de Crăciun au fost transferate în capitala Franţei în alte spaţii, inclusiv într-un cort de mari dimensiuni deţinut de o companie de circ, potrivit postului BFMTV.
Anul trecut, tradiţionala slujbă religioasă din Ajunul Crăciunului a avut loc la miezul nopţii într-un cort uriaş amplasat în parcul Bois de Boulogne, situat în partea de vest a Parisului.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis că Notre-Dame din Paris, care este şi o celebră atracţie turistică, va fi reconstruită până în anul 2024.