Celebrarea Monicăi Lovinescu, la 100 de ani de la naștere, a fost o reușită a societății civile, care a putut astfel, cu discreție, să întoarcă practic din drum una dintre marile rușini ale României postdecembriste: celebrarea cu fast a lui Bălăceanu Stolnici, a cărui colaborare de cursă lungă cu Securitatea este oficial dovedită.
Credința că acest lucru trebuie să se întâmple a fost a lui Gabriel Liiceanu, care explică, într-un interviu acordat Spotmedia.ro, că sursa fericirii este aceea că-și poate trăi viața cu o vibrație totală, care vine și din întâlnirile cu oamenii care se livrează cu totul pasiunilor lor.
Pasiunea cu care faci un lucru și nebunia, adică pasiunea împinsă la extrem și încrederea oarbă că dacă insiști și dacă crezi până la capăt într-un lucru, el trebuie să se întâmple, sunt cele care dau măsura unei vieți împlinite, crede Gabriel Liiceanu, cel a cărui convingere că Monica Lovinescu trebuie celebrată, la 100 de ani de la naștere, a reușit să impună o parte consistentă din binele anului trecut:
"Vorbeam despre pasiunea cu care faci un lucru și în ce măsură nebunia, adică pasiunea împinsă la extrem și încrederea oarbă că dacă insiști și dacă crezi până la capăt într-un lucru, el trebuie să se întâmple. Nu înseamnă că se întâmplă totdeauna. Dar șansele ca acel centenar Monica Lovinescu să devină un eveniment al anului și să se împlinească prin ridicarea unui grup sculptural e o reușită a societății civile. E o reușită enormă.
În februarie, anul trecut, când am spus dintr-un colțișor al țării că e anul Monica Lovinescu, n-aveam autoritate instituțională. În schimb, când Academia spune centenarul Bălăceanu-Stolnici, e instituția cea care își dă binecuvântarea.
Și vine patriarhul, care spune ce mare a fost unul dintre cei mai mari turnători ai României și apare președintele Academiei, care spune ce om mare a fost cel mai mare turnător al Academiei din 1965 până în 1990. Deci el și-a început activitatea asta din 1965 și a fost unul dintre cei mai prețuiți și valoroși informatori și investigatori ai emigrației, adică a fost infiltrat în emigrație.
Aici apar față în față două chipuri ale societății noastre. Unul a fost făcut de instituții ale statului, celălalt a fost făcut de inițiative private. Asta înseamnă că ar trebui ca mult mai mulți oameni din România, indiferent de meseria lor, dar care nu sunt funcționari de stat, nu fac parte din administrația țării, din putere, să facă lucruri. Eu zic că cel mai mare lucru care s-a petrecut în acești 33 de ani la nivel de initiative este cel cu spitalul celor două doamne, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu".
Oamenii care trăiesc la temperatură înaltă pot să iradieze spiritual asupra celorlalți
Cel mai important lucru în viața ta, în viața unui om este să facă tot ce face cu bucurie, cu pasiune enormă, mărturisește Gabriel Liiceanu și bucuria din voce se face simțită atunci când vorbește despre oamenii cu care se înconjoară".
"Fiecare individ ar trebui să fie o vibrație de ființă. Vibrația de ființă a unui om e cea care îi dă aura, harul. Oamenii care fac ceva pe lume sunt oameni pasionați în cel mai înalt grad și care își pun toată ființa în joc, în gesturile și în actele lor.
Am încercat să descopăr conștient sau mai puțin conștient oamenii care au această vibrație și care, trăind la temperatură înaltă, pot să iradieze spiritual asupra celorlalți.
Acești autori Humanitas sunt oameni care au pus ceva pe lume în acești 30 și ceva de ani. Sunt foarte fericit că trăiesc în acest mediu, că am contribuit într-un fel la nașterea lui, că-mi trăiesc viața, indiferent de vârsta pe care o am, cu o vibrație totală. Aceste conferințe de la Ateneu pe mine mă umplu de fericire, pentru că e acolo o paradă spirituală", spune Gabriel Liiceanu.
Conferințele Despre lumea în care trăim, la Ateneu, între 18 și 20 mai
Conferințele despre lumea în care trăim, care au ajuns la cea de-a șaptea ediție, presupun invitarea unor competențe de vârf pentru fiecare temă care e propusă, spre cunoașterea lumii în care trăim, explică Gabriel Liiceanu:
"În secolul al XVIII-lea, asta ar fi fost tratată ca o formă de iluminism. În fond, oamenii au tot timpul nevoie să fie branșați la ce se întâmplă mai important pe lume. Or, societatea de azi, cu o populație globală de opt miliarde de oameni, pune probleme extrem de complicate, mult mai complicate ca acum un secol.
Istoria a prins o asemenea viteză, încât, fără ajutoare de acest gen, fără rapida comunicare a noilor idei, fără ca oamenii să gândească cu mintea lor, nu facem față. Devenim manipulabili, suntem neinformați, iar neinformarea înseamnă posibilitatea de a fi manipulați. Trăim într-o lume în care se spune că nu mai este adevăr, totul e post-adevăr, în funcție de interesele pe care le slujește discursul cu pricina.
Și atunci a aduce oamenii la un nivel de înțelegere al lumii în care trăiesc este cea mai importantă sarcină a omenirii. Dacă toată lumea ar înțelege lumea în care trăiește, planeta, țara, tot ce înseamnă viață, sensul vieții, ce faci cu tine, cultura existențială care-ți creează destinul, ar fi altceva. Fără astea suntem foarte neajutorați".