La doar o lună de la deschiderea sezonului de iarnă, administraţia din Braşov anunţă că închide două pârtii din Poiana Braşov, devenite impracticabile din cauza temperaturilor ridicate şi a ploilor care au dus la topirea zăpezii.
Astfel, pârtiile Subteleferic şi Lupului Inferior, destinate schiorilor avansaţi, vor fi închise, începând de marţi, măsura fiind luată în condiţiile în care există riscul de producere a unor accidente.
„De marţi, 28 februarie, accesul pe două dintre pârtiile din masivul Postăvarul va fi restricţionat, deoarece nu mai prezintă condiţii optime pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Este vorba despre partea superioară a pârtiei Subteleferic şi Lupului inferior. Din cauza temperaturilor pozitive din ultimele zile, dar şi a precipitaţilor sub formă de ploaie, stratul de zăpadă s-a subţiat, iar zăpada este moale şi apoasă”, anunţă oficialii Primăriei Braşov.
Administraţia locală este nevoită să închidă cele două pârtii la doar o lună de la deschiderea oficială a sezonului de iarnă, care în Poiana Braşov a avut loc în 28 ianuarie. Ambele pârtii sunt destinate schiorilor avansaţi.
„După ce am reuşit, din cauza temperaturilor ridicate, să deschidem sezonul abia la sfârşitul lunii ianuarie, iar în urmă cu mai puţin de trei săptămâni să deschidem toate pârtiile, astăzi, tot din cauza temperaturilor ridicate, suntem nevoiţi să închidem două dintre pârtiile pentru avansaţi, partea superioară din Subteleferic, de la pilonul 2 până la intersecţia cu Sulinar şi breteaua spre Bradul, şi Lupului inferior. Zăpada în aceste zone este moale şi apoasă, iar din această cauză se poate ajunge uşor la stratul de pământ.
Deşi cea mai mare parte a stratului de zăpadă este produsă artificial, temperaturile ridicate şi ploaia au deteriorat pârtiile. De exemplu, azi-noapte erau +4 grade Celsius la telescaunul Ruia. Dacă nu vor fi temperaturi negative nici măcar pe timpul nopţii, va fi tot mai greu să menţinem pârtiile deschise în zona inferioară”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
Luni, în Poiana Braşov se poate schia în zona superioară a masivului Postăvaru, pe pârtiile Lupului, Drumul Roşu, Kanzel, Doamnei, Ruia şi se poate coborî până în Poiană pe pârtiile Sulinar, Drumul Roşu şi apoi Subteleferic sau Drumul Roşu – 3D – Drumul albastru. De asemenea, se schiază pe pârtiile pentru începători, Bradul şi Stadion.
Stratul de zăpadă bătută de pe pârtiile din partea superioară are aproximativ 25 de centimetri, dar din cauza temperaturilor ridicate se schiază în condiţii de primăvară, zăpada fiind grea, aşa-numita „zăpadă ortopedică“, astfel că există riscul producerii de accidente.
Instalaţiile de transport pe cablu care funcţionează astăzi sunt: telecabinele Capra Neagră şi Kanzel, telegondola, telescaunul Ruia şi teleschiurile Ruia, Bradul şi Stadion. Ultima urcare cu telegondola va fi la ora 17:00, iar telescaunul Ruia va funcţiona până la ora 16:30.