Doar 23% dintre români și-au anulat planurile de vacanță vara aceasta: Weekendul de Sf. Maria este ocupat 95%

Doar 23% dintre români și-au anulat planurile de vacanță vara aceasta: Weekendul de Sf. Maria este ocupat 95%
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Peste trei sferturi dintre români (77%) au fost deja într-o vacanţă sau urmează să plece în acest an, iar aproape un sfert (23%) au ales să-şi anuleze planurile din vara aceasta, arată rezultatele unui studiu realizat de o platformă online de rezervări hoteliere.

În acest context, 49% dintre cei chestionaţi au menţionat că, la momentul actual, România reprezintă alegerea practică şi sigură atunci când vine vorba despre alegerea destinaţiei de vacanţă.

Conform răspunsurilor la chestionarul Travelminit.ro, turismul intern a fost opţiunea aleasă de 88% dintre respondenţi, în timp ce aproape jumătate dintre români au în vedere locuri uşor accesibile cu maşina.

ADVERTISING

Transilvania, cea mai atractivă pentru români

De asemenea, vacanţele la munte, în special în zona Transilvaniei, se află în topul preferinţelor, cu 46% dintre opţiuni, urmate de cele de pe litoralul românesc, cu 32 de procente.

În privinţa bugetului alocat, studiul de specialitate arată că aproape jumătate dintre cei chestionaţi sunt dispuşi să cheltuie între 100 şi 200 lei pe noaptea de cazare, iar 28% dintre repondenţi între 200 şi 300 lei/noapte.

Într-o pondere de 64%, românii se tem de contaminarea cu COVID-19 sau de introducerea unei măsuri de carantinare obligatorie.

ADVERTISING

Chestionarul arată că, în proporţie de 43% şi 34%, românii consideră pensiunile şi hotelurile cu standarde mari ca fiind cele mai sigure, şi confirmă în proporţie de 78% faptul că măsurile de prevenţie sunt respectate foarte bine.

Studiul citat evidenţiază că 77% dintre persoanele intervievate au fost într-o vacanţă sau urmează să plece, în 2020, în timp ce 23% au ales să-şi anuleze planurile din vara aceasta, dar plănuiesc să le reprogrameze pentru anul viitor.

95% din unitățile de cazare, ocupate de Sfânta Maria

Din datele Travelminit.ro reiese faptul că, în weekendul de Sfânta Maria (14 - 16 august), foarte multe zone turistice din ţară au raportat un grad de ocupare de peste 95%.

ADVERTISING

În topul preferinţelor se află destinaţii din ţară, unde turiştii sunt dispuşi să plătească până la 200 de lei /noapte, în special staţiuni montane şi de pe litoral.

Rezervările au fost făcute "last minute", fără avans plătit şi cu posibilitate de anulare.

Travelminit.ro este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa rezervărilor hoteliere din România care acceptă şi plata cu vouchere de vacanţă. Oferta platformei conţine 5.000 de proprietăţi din România, printre care hoteluri, pensiuni, apartamente, case de oaspeţi, cabane şi campinguri din toate regiunile ţării.

Citește și:

Vești bune: Avem toate motivele să facem planuri de vacanță

La mare, în Bulgaria. Vacanță de pandemie la Balcic. Comparație cu România

Mai mult de jumătate dintre români nu-și permit o săptămână de vacanță pe an - Eurostat


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇