Cea mai fericită țară din lume oferă un curs de... fericire: Trei lucruri simple, dar esențiale pentru a te simți împlinit

Cea mai fericită țară din lume oferă un curs de... fericire: Trei lucruri simple, dar esențiale pentru a te simți împlinit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cea mai fericită țară din lume organizează oferă cursuri gratuite despre fericire. Departamentul pentru Turism din Finlanda a invitat zece persoane să viziteze țara nordică și să ia lecții despre fericire.

În martie, Visit Finland, platforma Departamentului de Turism, a lansat 10 invitații pentru voluntari care doreau să vină în această țară și să urmeze un curs despre fericire. Cum era de așteptat, cererile au curs cu duiumul: peste 150.000 de persoane din întreaga lume au aplicat pentru această oportunitate unică.

Pentru a mulțumi pe toată lumea, organizatorii au decis să prezinte cursul și în format virtual.

ADVERTISING

Cinci instructori au susținut cursul care a devenit disponibil online pe 14 septembrie, axându-se pe patru teme:

  • Natură & Stil de viață
  • Sănătate & Echilibru,
  • Design & Viața de zi cu zi
  • Alimentație & Bunăstare

Iată trei lucruri pe care poți să le înveți din cursul de fericire finlandez, potrivit CNBC:

Conectarea cu natura e importantă oriunde ai trăi

Pentru cineva care trăiește în oraș, conectarea cu natura pare imposibilă fără a evada din mediul citadin. Ei bine, cursul ne învață că o relație cu natura nu înseamnă neapărat că trebuie să ne aflăm în mijlocul pădurii sau să stăm într-o barcă pe un lac, ci mai degrabă să fim în ton cu cele cinci simțuri în timp ce ieșim pentru a face lucruri simple, de pildă, să ne luăm o cafea sau când mergem la serviciu.

ADVERTISING

Dacă nu ne oprim puțin și nu suntem atenți la frumusețea din jurul nostru, ne negăm cel mai ușor mod de a ne crește fericirea: conectarea cu natura.

Finlanda conduce în clasamentul fericirii pentru că are o lege intitulată "Everyman’s Rights", care îi garantează fiecărei persoane dreptul de a hoinări și de a rămâne peste noapte într-un loc în natură, indiferent cine îl stăpânește. Finlandezii obișnuiesc să campeze frecvent, să facă drumeții, să pedaleze în natură, pur și simplu, să se bucure de toată natura din țara lor.

"Este adevărat că și o porție mică de timp petrecută în natură îți reduce stresul, îți curăță mintea, îți oferă experiențe și te lasă să te conectezi cu tine însuți în niște moduri în care doar natura o poate face", a spus Mikaela Creutz, pasionată de drumeții și iubitoare de natură, în timpul acestui masterclass.

ADVERTISING

E mai bine să ai suficient decât să vrei mai mult

Da, este uman să-ți dorești mereu ceva, nu ne putem opri și să trăim ca niște pustnici și nici nu trebuie să facem asta. Dar există și un dezavantaj în a ținti mereu mai sus și a dori mai mult, subliniază April Rinne, scriitoare și instructor care promovează importanța îmbrățișării schimbării și a incertitudinii.

"Când suntem concentrați pe mai mult, nu suntem niciodată capabili să găsim destul. Ținta se tot schimbă", a spus ea în timpul cursului.

"Destul" înseamnă pentru Rinne trei lucruri: echilibru, armonie, suficiență. Acceptând acest "destul", nu te mulțumești cu puțin, ci realizezi că "ai tot ce-ți trebuie pentru a prospera, fără exces".

"Asta înseamnă să știi că e suficient așa cum ești și cum ai fost mereu, mai degrabă decât 'voi fi fericit doar când voi atinge acest obiectiv sau când o să fac banii ăștia sau când o să-mi iau acest produs'", a exemplificat ea.

În loc să ne concentrăm prea mult pe ceea ce ne dorim, mai bine să fim deschiși la posibilitățile care pot să apară la orizont. Nu doar că asta ne poate lua o povară grea de pe umeri, dar ne va permite să fim mai fericiți cu ceea ce avem.

Felul în care îți amenajezi spațiul tău te poate afecta mental

Deși la prima vedere design-ul nu are legătură cu fericirea, designerul Taina Snellman-Langenskiöld poate prezenta suficiente argumente pentru a convinge pe oricine că locuințele noastre și spațiile în care ne aflăm frecvent ne influențează starea de spirit.

Pentru ea, nu cele mai scumpe lucruri sunt importante. Uneori, lucrurile pot avea o valoare mai mare pentru noi fiindcă le creăm cu mâinile noastre ori pentru că sunt realizate din materiale sustenabile, prietenoase cu mediul.

Snellman-Langenskiöld recomandă câteva moduri în care putem folosi design-ul pentru a ne îmbunătăți calitatea vieții:

  • să cumpărăm doar obiecte care au capacitatea de a trece testul timpului și care vor fi mereu atractive doar pentru noi;
  • să creăm lucruri frumoase și să ne înconjurăm cu ele - poate fi orice, un desen, o fotografie, un aranjament floral sau un suport pentru bucătărie;
  • să ne bucurăm chiar și de "un strop de natură" - să deținem plante, să cumpărăm flori;
  • să amenajăm interiorul locuinței astfel încât să ne facem viața mai ușoară, mai practică.

Conceptul finlandez despre fericire implică, așadar, să te bucuri de viață îmbrățișând simplitatea și natura, să te mulțumești cu ceea ce ai cât timp poți trăi decent și să creezi în jurul tău, în căminul tău, o atmosferă simplă și apropiată de mediul natural.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇