Cea mai fericită țară din lume are cei mai mulți tineri care mor din cauza drogurilor

Cea mai fericită țară din lume are cei mai mulți tineri care mor din cauza drogurilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Finlanda, numită de ONU cea mai fericită țară din lume timp de cinci ani la rând, se confruntă cu un paradox.

Admirată pentru sistemul avansat de sănătate, rata scăzută a criminalității și abundența de frumuseți naturale, Finlanda este în același timp țara europeană cu cel mai mare procent al deceselor provocate de droguri în rândul tinerilor sub 25 de ani, scrie Euronews.

În 2022, aproape 30% dintre finlandezii care au murit din cauza unei supradoze aveau sub 25 de ani (față de sub 10% în cazul României), iar dependenții de droguri finlandezi mor în medie cu zece ani mai devreme decât în alte țări din UE.

ADVERTISING

Multe supradoze au loc ca urmare a prezenței unui amestec de substanțe în corp, în special buprenorfină, benzodiazepină și alcool.

Reporterul Euronews Hans von der Brelie a mers în Finlanda pentru a descoperi fețele din spatele statisticilor.

Niko este un tânăr de 25 de ani dependent de substanțe. „Am început să fumez marijuana când aveam 12 ani. La 16 ani făceam ceai de opiu și am început să consum ecstasy, amfetamină și apoi toată gama de droguri", a spus el.

„Mi-am pierdut mulți prieteni când eram mai tânăr. La 20 de ani, au început să cadă precum merele din pomi”, a continuat tânărul, care va fi trimis în curând la închisoare din cauza unor infracțiuni. El vede timpul petrecut în spatele gratiilor ca pe o șansă de a renunța la droguri.

ADVERTISING

Doar 20% dintre persoanele dependente de substanțe beneficiază de tratament în Finlanda, față de 70% în Suedia.

Suvi și Ninja, care lucrează pentru Blue Ribbon Foundation din Finlanda, o organizație pentru persoanele fără adăpost și cele care se luptă cu dependențele, susțin înființarea unor camere supravegheate, un loc în care oamenii pot lua droguri într-un mediu igienic, sub supravegherea unui profesionist. A fost demonstrat faptul că astfel de camere, care se găsesc mai ales în Germania și Olanda, reduc efectele nocive ale injectării de droguri, precum supradozele și transmiterea de boli.

ADVERTISING

Cazul lui Tomi, fost dependent de droguri, aduce o rază de speranță în acest peisaj sumbru al consumului de substanțe din Finlanda. După patru experiențe aproape fatale din cauza drogurilor, tânărul a renunțat la aceste substanțe în urmă cu doi ani, are acum un copil și vizează să ajungă pompier și să înceapă o nouă viață.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇