Bosnia mai primește români în țară doar dacă prezintă test Covid la graniță

Bosnia mai primește români în țară doar dacă prezintă test Covid la graniță
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Intrarea în Bosnia şi Herţegovina este permisă cetăţenilor statelor membre UE cu condiţia prezentării unui test COVID-19 negativ efectuat în ultimele 48 de ore, așadar nici românii nu vor putea trece granița fără acest test.

„Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile din Bosnia şi Herţegovina au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul acestui stat.

Astfel, începând cu data de 16 iulie a.c., cetăţenilor statelor membre UE, inclusiv cetăţenilor români, le va fi permisă intrarea în Bosnia şi Herţegovina cu condiţia prezentării unui test COVID-19 negativ efectuat în ultimele 48 de ore, anterior momentului intrării în Bosnia şi Herţegovina”, precizează MAE într-un comunicat.

Totodată, potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile din Bosnia şi Herţegovina, regimul de tranzit rămâne neschimbat, nefiind necesară prezentarea certificatului medical solicitat în cazul şederii.

ADVERTISING

Astfel, cetăţenii români pot tranzita Bosnia şi Herţegovina numai în scopul revenirii în România/în statul de reşedinţă, cu condiţia să nu se cazeze/să înnopteze pe teritoriul Bosnia şi Herţegovina. Tranzitul în scop turistic este permis doar pe coridorul Neum (Croaţia-Bosnia şi Herţegovina-Croaţia).

În ceea ce priveşte transportatorii de mărfuri, au fost ridicate toate restricţiile de circulaţie pentru această categorie.

MAE reaminteşte că pentru a intra în Bosnia şi Herţegovina rămâne în vigoare obligativitatea folosirii paşaportului şi nu a cărţii de identitate, ca document de călătorie.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sarajevo: +387 33 66 88 93; +387 33 214022, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

ADVERTISING

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: +387 61 428 354.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51903, https://sarajevo.mae.ro/ şi http://www.mae.ro/.

Citește și:

Turist în pandemie: Noi condiții de intrare în Grecia, ce țări impun restricții pentru români și când întri în izolare la întoarcere

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇