Rosé-ul are o reputație interesantă, pentru unii e băutura verii, pentru alții „vinul acela roz care merge super rece”. Adevărul e pe undeva la mijloc și, ca la multe lucruri populare, diferența dintre un rosé bun și unul slab nu e deloc mică. Partea bună este că n-ai nevoie de cursuri de somelier, vocabular pompos sau un nas antrenat ani de zile ca să-ți dai seama dacă ce bei chiar merită sau doar arată bine în pahar, așa că citește până la final.
Culoarea spune mai mult decât pare
Primul lucru pe care îl vezi la un vin rose este, evident, culoarea. Aici mulți se păcălesc, pentru că instinctul e să creadă că un roz intens înseamnă automat ceva mai bun, mai „serios”, mai aromat. De fapt, în ultimii ani, rosé-urile apreciate la nivel internațional sunt exact cele cu nuanțe mai deschise, aproape de coajă de ceapă, piersică palidă sau somon foarte light.
Un vin rosé prea închis la culoare, aproape roz bombon sau chiar spre roșu deschis, poate fi un semn că a stat prea mult în contact cu pielița strugurilor sau că vine dintr-o zonă în care stilul e mai greu. Acest lucru nu îl face automat slab, dar îl scoate din categoria fresh, de vară, ușor de băut.
Mirosul îți spune dacă e viu sau trecut
Nu trebuie să fii expert ca să miroși un vin, trebuie doar să fii atent. Un vin rosé bun miroase proaspăt, curat și poate avea note de căpșuni, zmeură, pepene roșu, citrice sau flori albe, dar toate ar trebui să fie luminoase, nu greoaie. Poți să dai click aici pentru a vedea un vin bun cu care nu ai cum să greșești.
Dacă duci paharul la nas și simți ceva închis, dulceag forțat, prăfuit sau pur și simplu „plat”, sunt șanse mari ca vinul să fie trecut sau prost făcut. Rosé-ul e un vin care se bazează pe prospețime, iar când lipsește, nu prea mai are ce să ofere.
Majoritatea rosé-urilor sunt gândite să fie băute tinere, în primii 1–2 ani de la recoltă. Dacă vezi pe raft un rosé de acum 3–4 ani, mai ales unul ieftin, e bine să fii atent. Nu e o regulă absolută, dar riscul ca vinul să fie trecut de momentul lui bun crește destul de mult.
Temperatura joacă și ea un rol important, astfel că rosé-ul servit prea cald miroase mai greu și mai dulce decât este în realitate. Temperatura ideală este undeva între 8 și 12 grade Celsius. Sub 8 grade aromele sunt amorțite, peste 12 grade vinul începe să pară dezechilibrat. Acest lucru explică de ce un rosé banal poate părea decent la început, apoi, pe măsură ce se încălzește în pahar, devine din ce în ce mai obositor.
Gustul arată dacă mai vrei un pahar sau te oprești politicos
Aici lucrurile devin foarte simple deoarece un rosé bun te face să mai vrei o gură. Nu te satură, nu te obosește, nu te lovește cu alcoolul din prima. Are aciditate, adică senzația aceea de prospețime care îți face gura să saliveze ușor, și un final curat, fără amăreală ciudată sau dulceață lipicioasă.
Un rosé dezechilibrat fie este prea dulce și te face să simți că bei un suc aromatizat cu alcool, fie este prea amar sau prea alcoolizat. Multe rosé-uri ieftine, sub 30–35 de lei, cad în capcana zahărului rezidual, pentru că acesta maschează defectele și face vinul mai ușor de vândut publicului larg. Problema apare la al doilea pahar, când senzația devine obositoare.
Un reper interesant: majoritatea rosé-urilor seci bune au între 11% și 13% alcool. Dacă vezi un rosé de 14% sau mai mult, sunt șanse mari să fie mai greu și mai puțin prietenos cu băutul relaxat de vară. Din nou, nu e o regulă bătută în cuie, dar e un semnal util.
Acum tot ce îți mai rămâne de făcut este să pui în aplicare tot ce ai citit mai sus!