Victor Pițurcă dezvăluie cum Mircea Lucescu a fost aproape să o preia pe Steaua

Victor Pițurcă dezvăluie cum Mircea Lucescu a fost aproape să o preia pe Steaua

Victor Pițurcă, fostul mare jucător al Stelei și fost selecționer al naționalei României, a vorbit despre marea rivalitate care exista în comunism între Steaua și Dinamo, mai mult, povestind despre un episod mai puțin știut despre reputatul Mircea Lucescu.

Fostul atacant respinge ideea că Valentin Ceaușescu și regimul în sine o avantaja pe gruparea militară și susține chiar că Lucescu și-a dorit foarte mult să ajungă în Ghencea pe timpuri: „Domnul Lucescu voia să fie antrenor la Steaua, iar domnul Valentin i-a spus «Mircea, nu poţi fi antrenor la Steaua pentru că eşti dinamovist. Rezolv să mergi antrenor la Dinamo, dar ce te rog e să fie corectitudine, să se joace frumos. Astea sunt nişte secrete.

ADVERTISING

Nu cred că performanţele Stelei erau mai mari cu Mircea Lucescu. Nu mai era lotul care a fost. Probabil îşi aducea jucătorii lui de la Hunedoara, cum a făcut la Dinamo. Avea încredere în numiţi jucători, ceea ce e normal. El a mers pe jucătorii cu care a avut succes și a făcut o echipă foarte bună la Dinamo. Adevărul e că Steaua n-a fost ajutată de absolut nimeni. Singurii care făceau tot ce se întâmpla erau cei de la Dinamo. De ce făcea Dinamo? Avea putere. Valentin nu avea nicio putere, că el n-ar fi vorbit niciodată aşa ceva. Valentin era de o corectitudine... Era un om model pentru mine.

ADVERTISING

Poate se supără dinamoviştii, poate se supără domnul Lucescu, dar eu spun realitatea. Și ştim cum s-au câştigat, Ghetele de Aur, ştim când se făcea 4-4. Să întrebaţi orice preşedinte şi vă spune adevărul, că Steaua niciodată n-a făcut lucrurile astea", a spus Victor Pițurcă la televiziunea OrangeSport.

În plus, la aceeași televiziune de mai sus, în cadrul podcastului Eurocast 2024, Victor Piţurcă a vorbit la superlativ despre echipa Stelei din 1986, campioana Europei de atunci, şi a spus că acei fotbalişti au fost "cei mai mari" din istoria României, peste Nicolae Dobrin sau Gică Hagi.

ADVERTISING

Momentan, Mircea Lucescu este retras din activitatea sportivă, după ce a demisionat acum ceva vreme de pe banca celor de la Dinamo Kiev.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!