Radu Drăgușin (21 de ani) este pe punctul de a se transfera la Tottenham, în Premier League, iar presa engleză îi oferă o veste bună.
Tottenham îl vrea pe Drăgușin și s-a înțeles cu Genoa, care și-a dat acordul pentru plecarea fundașului român în Premier League. Radu Drăgușin a spus deja „da” ofertei de la Spurs, iar totul urmează a fi perfectat în primele zile din 2024.
El a primit o veste bună din Anglia. Ange Postecoglu, antrenorul lui Tottenhan, a fost cel care și-a dat acceptul pentru transferul lui Radu Drăgușin, fundașul central cu evoluții constant bune în Serie A, scrie Express. Un aspect foarte important, care înseamnă că fundașul va primit minute în Premier League.
Postecoglu a căutat soluții pentru a ieși din criza accidentărilor, cu Van de Ven și Cristian Romero în infirmerie, iar antrenorul l-a dorit pe Radu Drăgușin. Este o veste bună pentru român pentru că nu va păți precum în unul dintre multele cazuri în care conducerea aduce jucători peste capul antrenorului, iar aceștia sfârșesc prin a fi neutilizați.
Drăgușin a jucat 21 de meciuri în toate competițiile sezonului la Genoa, timp în care a marcat de două ori și a livrat o pasă decisivă.
El este cotat la 20 de milioane de euro în prezent, potrivit Transfermarkt.