Mijlocașul român Valentin Mihăilă s-a accidentat serios în partida disputată de formația sa AC Parma, în compania celor de la Genoa 1893, în runda curentă de Serie B.
În chiar minutul 14, Mihăilă, fostul jucător vedetă al Unviersității Craiova, s-a accidentat și a părăsit în lacrimi gazonul. Conform primelor informații de la fața locului, diagnosticul ar fi o ruptură musculară, după cum informează cotidianul Gazeta Sporturilor.
Culmea este că olteanul abia revenise printre titularii Parmei, după o pauză prilejuită de o altă accidentare, care a durat circa 5 luni. Doar 9 meciuri a prins Mihăilă în acest sezon, răstimp în care a marcat de 2 ori și a oferit și trei pase de gol. Dacă se confirmă diagnosticul, Mihăilă ar putea lipsi de pe teren circa 6-8 săptămâni.
Abia în iunie anul trecut a mai bifat Mihăilă un meci pentru naționala României, în meciul pierdut de echipa noastră cu Muntenegru, 0-3 în Nations League.
Și celălalt român de la Parma, Dennis Man a lipsit de pe teren, fiind accident de asemenea.
Parma a învins Genoa cu 2-0, meci în care au evoluat la oaspeți românii Pușcaș și Drăgușin. Drăguș a fost doar rezervă.
D.A.