Novak Djokovici are mari probleme după ce a refuzat să facă un test anti-doping cu o oră înainte de începerea unei partide pe care a disputat-o joi în Cupa Davis.
A fost un meci câștigat de acesta în două seturi contra britanicului Cameron Norrie, 18 ATP, iar imediat după joc, la conferința de presă, Djokovici a recunoscut că nu a dorit să facă acel test, simțindu-se hăituit de autoritățile tenisului mondial.
„Este prima dată când mi s-a întâmplat asta. Nu are sens să fac testul înainte, când voi fi acolo imediat după meci. M-au anunțat cu o oră și jumătate înainte de a începe jocul, am rutinele de dinainte de meci și nu trebuie să mă gândesc în acel moment să dau sânge sau probă de urină.”, a declarat numărul 1 mondial, după meci, la conferința de presă.
Un oficial francez acum, e vorba de fostul ciclist Marc Madiot, acum manager al echipei Groupama-FDJ, crede că Novak Djokovic ar trebui suspendat și a și explicat de ce: ”În gama de produse dopante, există produse care pot fi detectate pe o perioadă extrem de limitată de timp. Dacă nu se efectuează un test înainte de începerea competiţiei, timpul din competiţie permite eliminarea urmelor de produs dopant. Detectarea este posibilă pentru un timp limitat în raport cu aportul. Acesta este motivul pentru care a fost introdusă testarea înainte de competiţie. Este suprarealist să fii avertizat! Nu mai este un test neanunţat.
Avem dreptul de a testa înainte şi după o competiţie. El a refuzat testul înainte de competiţie. Dacă organizaţia antidoping îşi face treaba, Djokovici ar trebui suspendat. El a refuzat un test înainte de competiţie şi apoi a făcut un test după competiţie. În ciclism, eşti testat, iar dacă refuzi, eşti testat pozitiv. Dacă eşti testat pozitiv, eşti sancţionat. Nu ai dreptul să refuzi un test, acestea sunt regulile”, a explicat Madiot, conform cotidianului spaniol Marca.
Serbia a fost învinsă în semifinala de Cupa Davis disputată sâmbătă, contra Italiei, scor 1-2, deși Djokovici a ratat trei mingi de meci în partida cu Sinner, la 5-4 în decisiv și 40-0.
D.A.