Fostul atacant al lui Tottenham Hotspur, Jermain Defoe, se așteaptă ca Ianis Hagi să aibă evoluții de excepție în sezonul următor, după ce a fost cumpărat de Rangers.
Defoe și Ianis sunt colegi la Rangers, iar atacantul englez a afirmat că românul și Calvin Bassey sunt pariurile sale pentru sezonul următor.
"Sunt nerăbdător să-i văd pe acești jucători tineri și sunt sigur că Bassey și Hagi vor fi extrem de importanți pentru noi în sezonul în care încercăm să obținem ceva special", a afirmat Defoe pentru Rangers TV.
Ajuns la 37 de ani, Defoe a marcat 20 de goluri în 57 de meciuri pentru naționala Angliei. Cele mai bune momente ale carierei le-a trăit la Tottenham și Sunderland.
Glasgow Rangers a plătit 3.4 milioane de euro pentru a-l cumpăra pe Ianis de la Genk.
3 goluri și 2 pase decisive a reușit tânărul fotbalist în partidele disputate până acum pentru Rangers.
Fanii lui Rangers au fost în culmea bucuriei după transferul lui Ianis, spre deliciul fotbalistului român.