Ianis Hagi se declară impresionat de felul în care scoțienii au reacționat după ce Glasgow Rangers a decis să îl cumpere de la Genk în această primăvară.
Ianis spune că a fost asaltat cu mesaje de fanii scoțieni și este astfel nerăbdător să joace din nou.
"A fost ceva fantastic. Am fost copleșit de mesaje din partea fanilor. De când am venit aici mă simt iubit, iar acum abia aștept să-i revăd pe fani și să joc iarăși pentru ei. Au fost extraordinari, le mulțumesc", a spus Ianis Hagi la Rangers TV.
De asemenea, Ianis le-a mulțumit și conducătorilor lui Rangers, care l-au cumpărat de la Genk.
"Este un semn de bun augur faptul că Rangers investește și în vremurile acestea dificile. Este un motiv de speranță pentru noul sezon", a mai spus Ianis Hagi.
La rândul său, managerul Steven Gerrard a fost impresionat de Ianis Hagi la revenirea la antrenamente.
Glasgow Rangers a plătit 3.4 milioane de euro pentru a-l cumpăra pe Ianis de la Genk.
3 goluri și 2 pase decisive a reușit tânărul fotbalist în partidele disputate până acum pentru Rangers.
C.S.