Un fost cunoscut atacant care a trecut pe la mari echipe europene, cum ar fi Juve, Milan sau Inter, anunță faptul că proiectul Superligii Europene, care în prezent a fost suspendat, va avea totuși loc.
Christian (sau Bobo cum este poreclit) Vieri, fost jucător la Juventus, Milan şi Inter, a discutat și el despre acest proiect de mare anvergură, pe care cluburile europene l-au lăsat până la urmă în aer, după amenințările primite din partea UEFA și după presiunile puse de către proprii fani.
Vieri crede Superliga va avea totuși loc în viitorul apropiat, cu toate presiunile UEFA: "Super Liga se va desfăşura. Nu astăzi, dar în viitor se va face, cu siguranță. Cluburile au făcut multe greşeli în comunicare, dar Florentino Perez (n.r: președintele lui Real Madrid) nu este un prost, ştie ce vrea chiar dacă există dezacorduri între echipe. Cei mari, pur şi simplu, nu vor ca altcineva să le gestioneze banii, punct. Ei sunt cei care plătesc şi adună datorii. Cluburile de top nu au nevoie de UEFA pentru a le gestiona afacerea.
La fiecare doi ani este arestat cineva din FIFA sau UEFA. Nu o spun eu, sunt veşti din ziare. Cele 12 cluburi sunt încă acolo, aşa cum a spus Florentino, pentru că există contracte obligatorii. S-au oprit să înţeleagă, să gândească şi să discute cu alţii, dar sunt sigur că Super Liga nu a murit încă. Vorbim despre oameni de afaceri de cel mai înalt nivel", a sunat declarațiile lui Vieri în cadrul unui interviu pentru cotidianul spaniol AS.
Bobo Vieri are acum 47 de ani și se poate lăuda în CV-ul său cu grupări imense ale fotbalului european, printre care AC Torino, Juventus, Atletico Madrid, Lazio, AC Milan, Inter, Monaco sau Fiorentina.
La naționala Italiei are 23 de goluri în 49 de selecții.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.