Tiger Woods revine în golf

Tiger Woods revine în golf
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Americanul Tiger Woods, legenda golfului profesionist, care a fost supus unei operaţii la spate în luna septembrie, îşi va face revenirea în competiţie săptămâna viitoare, cu ocazia turneului PNC Championship, la care va participa alături de fiul său Charlie, au anunţat organizatorii, citaţi de Reuters.

Turneul va avea loc la Orlando (Florida), pe 21 şi 22 decembrie, cu participarea a 20 de perechi constituite dintr-un câştigător al unui turneu major şi un membru al familiei acestuia.

Woods, care va împlini 49 de ani pe 30 decembrie, va fi prezent pentru a cincea oară alături de fiul său Charlie (15 ani) la acest eveniment. Cei doi s-au clasat pe locul secund în 2021, în timp ce anul trecut au terminat pe poziţia a cincea.

ADVERTISING

Victima unui grav accident de maşină produs în februarie 2021, în urma căruia a suferit fracturi deschise la un picior, Tiger Woods a fost supus unei intervenţii chirurgicale la glezna dreaptă în aprilie 2023. El a revenit în competiţie în luna februarie a acestuia an, participând aproape în exclusivitate doar la turnee majore, ultimul dintre ele în luna iulie.

Tiger Woods a fost operat la spate în septembrie, în încercarea de a se elibera de durerile cronice care s-au agravat în cursul anului 2024.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇