Superliga: FCSB pierde cu Hermannstadt și ajunge pe loc retrogradabil

Superliga: FCSB pierde cu Hermannstadt și ajunge pe loc retrogradabil
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a fost învinsă, scor 0-2, în deplasare de Hermannstadt, în etapa a 7-a din Superliga.

Roș-albaștrii au făcut un nou meci slab, deși au aliniat în mare măsură cea mai bună echipă.

După un început furibund al gazdelor, Silviu Balaure a marcat în minutul 11, dar reușita a fost anulată pentru un ofsaid milimetric.

FCSB a băgat și ea mingea în plasă în minutul 45+4 prin Ngezana, dar reușita a fost anulată pentru o ținere în careu a lui Tănase.

În cele din urmă, Murgia a deschis scorul în minutul 56, când a reluat după o centrare din partea dreaptă.

ADVERTISING

FCSB nu a fost capabilă să dea o replică pe măsură și a suferit teribil în atac. În schimb, au făcut-o sibienii în minutul 90+6, prin Ronaldo Deaconu.

După acest rezultat, FCSB este pe penultimul loc, cu 5 puncte, în timp ce Hermannstadt este pe 8, cu 8 puncte.

Etapa următoare, FCSB va întâlni UTA Arad pe stadionul Arcul de Triumf.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇