Organizatorii de la Australian Open au avut o solicitare specială pentru Simona Halep, dar și pentru ceilalți 5 sportivi carantinați la Adelaide.
Simona Halep este carantinata la Adelaide, alături de Naomi Osaka, Serena Williams, Novak Djokovici, Rafael Nadal și Dominic Thiem.
Aici, restricțiile sunt mai puține decât la Melbourne, unde se află restul sportivilor. Iar 72 dintre sportivii de la Melbourne se află în carantină totală și nu pot ieși deloc din hotel timp de 14 zile, în timp ce ceilalți pot merge doar ca să se antreneze.
Drept urmare, multe voci din lumea tenisului au susținut că cei 6 sportivi de la Adelaide, printre care se află și Simona Halep, sunt favorizați.
Pentru a aplana acest conflict ce a izbucnit, organizatorii de la Australian Open le-au cerut Simonei Halep și celorlalți jucători de la Adelaide să nu mai posteze imagini pe rețelele de socializare, potrivit veștilor transmise de jurnaliștii Ben Rothenberg și Jon Wertheim pe Twitter.
Organizatorii au avut această solicitare de teamă că imaginile din libertatea de la Adelaide i-ar putea enerva și mai tare pe cei carantinați la Melbourne.
De altfel, Naomi Osaka postase o imagine de la Adelaide și a fost criticată puternic. Nipona zâmbea pe teren și era însoțită de 4 oameni din staff.
Pe fondul criticilor, Osaka a fost nevoită să șteargă imaginea, în condițiile în care restul jucătorilor nici măcar nu pot avea un staff atât de numeros.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.