Simona Halep se află aproape de revenirea în circuitul mondial WTA, pentru prima dată după 17 luni de absență, din cauza unei suspendări de 4 ani dictate de tribunalul londonez Sports Resolution, o suspendare redusă până la urmă de TAS la 9 luni.
Românca a primit un wild-card imediat de la turneul Masters 1000 de la Miami, astfel că începând cu 19 martie ea va putea evolua în Florida. Cu câteva ore înainte de tragerea la sorți a tabloului principal de la ora 19, duminică, organizatorii de la Miami au postat un clip de promovare a competiției.
Halep, 32 de ani, dublă campioană de Mare Șlem, nu lipsește din acest clip video de prezentare, ea fiind una dintre cele 16 campioane de Grand Slam aflate la startul acestui turneu, cifră record pentru un turneu WTA.
”Încă o zi”, au scris cei de la Miami Open la descrierea clipului postat pe Instagram.
Pe lângă Simona Halep, la turneul de la Miami vor mai evolua trei românce: Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian. Sorana Cirstea va fi cap de serie 22 și va intra direct din turul al doilea.
Turneul de la Miami va fi televizat pe DigiSport.