Simona Halep, văzută drept favorită de pariori la toate marile turnee de Grand Slam din acest an

Simona Halep, văzută drept favorită de pariori la toate marile turnee de Grand Slam din acest an

Simona Halep va reveni în turneele WTA începând de săptămâna viitoare la Miami, turneu Masters de tip 1000 de puncte, iar pariorii sunt convinși că românca va avea un cuvânt imporant de spus la cele 3 turnee de Mare Șlem rămase în calendar.

Bookmakerii au inclus-o pe sportiva noastră pe lista favoritelor la cele trei trofee, e vorba de Roland Garros, Wimbledon și US Open, pe primele două sportiva din Constanța bifându-le deja în 2018 și 2019.

Specialiștii în pariuri o pun, în medie, pe Halep cu a 5-a șansă la cucerirea French Open, având o cotă de 15 la 1, sub Iga Swiatek (2.10), Aryna Sabalenka (5.50), Coco Gauff (10.00) și Elena Rybakina (15.00).

Halep vs Stephens 2018 Women's final | Roland-Garros Classic Match

În ce privește Wimbledonul, Halep e cotată cu a șaptea șansă de către pariori, având tot cota 15.0, sub favorite precum Iga Swiatek (4.50), Aryna Sabalenka (5.00), Elena Rybakina (7.00), Ons Jabeur (12.00), Marketa Vondrousova și Coco Gauff, ambele cu o cotă de 15.00, precum Simona.

ADVERTISING

În fine, la turneul de la US Open, acolo unde românca a bifat ultimul său joc oficial, în 29 august 2022, specialiștii o văd acum cu a 5-a șansă, fiind cotată în clasament sub Iga Swiatek (3.75), Aryna Sabalenka (5.00), Coco Gauff (6.00) și Elena Rybakina (9.00).

Rămâne de văzut cum va reveni în elita tenisului mondial Halep, care va juca începând cu 19 martie la Miami Open, turneu unde are atinse două semifinale în carieră, în 2015 și 2019.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!