Simona Halep așteaptă de mai bine de două luni un verdict în cazul de dopaj după audierile de la Londra, însă acesta nu a apărut.
Deși nu mai joacă tenis de un an, sportiva noastră se bucură în continuare de susținere la cel mai înalt nivel.
Pe lângă antrenorii și jucătorii care i-au luat apărarea în intervențiile publice, Simona beneficiază și de sprijinul sponsorilor.
Cel mai important brand care i-a rămas alături Simonei este compania de echipament sportiv Nike.
Colaborarea dintre Simona și brandul american continuă, iar sportiva noastră reprezintă imaginea celor de la Nike și se afișează cu acest brand.
Poate părea o situație atipică, din moment ce companiile de acest nivel se delimitează în cazuri de dopaj. Reprezintă, însă, un semn clar că Nike o consideră nevinovată pe Simona.
În paralel, Simona continuă antrenamentele și speră să revină cât mai curând pe teren. Verdictul nu a sosit încă, astfel că se pare că acest an este compromis pentru jucătoarea noastră.