Simona Halep, reacție plină de eleganță după ce a fost ignorată de organizatorii de la Wimbledon

Simona Halep, reacție plină de eleganță după ce a fost ignorată de organizatorii de la Wimbledon
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep a susținut duminică seara conferința de presă oficială dinainte de startul turneului de la Wimbledon, o conferință în care a vorbit și despre gestul lipsit de eleganță făcut de organizatorii de la All England Club.

Ea a abordat astfel subiectul programărilor din a doua zi de concurs, marți, când din păcate româncăi de 30 de ani nu i s-a acordat onoarea de a deschide ziua pe arena centrală, deși este campioana din 2019.

Sportiva născută la Constanța a avut o reacție plină de fair-play, spunând că mai este timp să primească această șansă de a deschide ziua pe central, dacă va începe cu dreptul turneul, marți, cu Muchova.

"E prea mult spus că sunt supărată. Sunt supărată pentru că am ratat turneul anul trecut din cauza accidentării și nu am putut să risc. Ar fi fost foarte frumos să deschid turneul, dar șansa mea a dispărut. Probabil că în viața asta mai pot avea o șansă, așa că o voi aștepta cu nerăbdare. Nu e atât de simplu să câștig la Wimbledon, dar o să lucrez pentru asta", a declarat Halep cu zâmbetul pe buze.

ADVERTISING

Ea va începe de luni acest turneu de Grand Slam de pe locul 17 WTA, fiind capul de serie numărul 16.

Simona Halep vs Serena Williams | Wimbledon 2019 Final (Full Match)

Adversara sa este Karolina Muchova din Cehia, 82 WTA, o fostă dublă sfertfinalista aici la Wimbledon.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!