Simona Halep nu ar dori în viitor, după ce se va lăsa de tenis, să îi calce pe urme cunoscutului său antrenor australian Darren Cahill și a explicat și de ce.
Constănțeanca de 29 de ani, locul 2 mondial WTA, a spus că nu se vede antrenoare de tenis în viitorul apropiat, deși până la retragere mai sunt câțiva ani buni pe care vrea să îi mai petreacă în circuit.
Halep a explicat care este motivul pentru care nu ar vrea să îi calce pe urme lui Cahill în cariera de antrenor: ”Aș fi un bun pedagog, pentru că asta îmi doresc și de la antrenorii mei. Îmi place comunicarea, chiar dacă uneori nu comunic destul de bine. Aș putea fi un bun pedagog, dar nu știu dacă aș putea fi o bună antrenoare.
Nu am răbdare nici cu mine, nu știu cum ar putea să fie cu ceilalți sportivi și, cum am spus mai devreme, nu-mi place să analizez tenisul, îmi place să-l joc și să-l simt. Dacă mi-ar plăcea în viitor să fiu antrenoare, cu mare drag”, a punctat Halep în cadrul unui interviu pe care l-a acordat în cadrul televiziunii DigiSport, la emisiunea Așii Tenisului.
Halep va merge în Australia pentu a se pregăti de AO începând cu 15 ianuarie, acolo unde trebuie să stea 2 săptămâni în carantină, apoi va juca la un turneu WTA 500 la Melbourne, pentru ca la Melbourne Park, turneul de Grand Slam să înceapă după 8 februarie.
SpotMedia.ro e sursa numărul 1 de informații despre Simona Halep! Citește și:
Presa americană explică de ce Simona Halep nu merită să fie desemnată tenismena anului
Darren Cahill explică de ce Simona Halep este precum „Diavolul Tasmanian”
Horia Tecău dezvăluie arma nevăzută a Simonei Halep: „Se vorbește prea puțin despre ea”
Superstiția interesantă pe care Simona Halep o are în timpul turneelor WTA
Problema care o sperie cel mai mult pe Simona Halep în circutul WTA: “Nu am găsit o rezolvare”
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.