Simona Halep, apărată din nou de lumea tenisului: ”Se află într-un purgatoriu, din cauza ITIA”

Simona Halep, apărată din nou de lumea tenisului: ”Se află într-un purgatoriu, din cauza ITIA”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep așteaptă și acum un verdict din partea celor de la Sports Resolution, tribunal aflat la Londra, cu privire la scandalul de dopaj în care este implicată de, deja, peste un an.

Un jucător de tenis de 34 de ani, John Millman, aflat pe 341 ATP, a vorbit și el despre cazul Halep, care pare că nu se mai termină. Sportiva noastră este suspendată pe termen nelimitat din august 2022, moment în care a avut un test pozitiv anti-doping la substanța denumită roxadustat.

„Amânările ITIA în cazul Simonei Halep sunt o rușine. Într-un fel sau altul, nu ar trebui să fie bătaie de joc. Sunt și mai surprins de WTA, oficialii și jucătorii nu au ieșit public să condamne ce se întâmplă. E o glumă.

Simona e într-un purgatoriu al tenisului din cauza amânărilor constante ale celor de la ITIA. Colegii ei ar trebui să îi ia apărarea în public. Ar trebui să aibă parte de un proces corect. Dacă ai fi în locul ei, așa ți-ai dori. Indiferent de rezultat”, a scris John Millman pe Twitter.

ADVERTISING

De altfel, Simona i-a și mulțumit printr-un mesaj lui Millman, tot cu ajutorul rețelei sociale mai sus amintite. Millman a fost sfertfinalist la US Open în carieră, în 2018, având un singur titlu ATP, la Astana în 2020.

Recent, jucătoarea noastră a avut și un mesaj de transmis pe pagina ei de Instagram, în legătură cu toată această așteptare:

„Astăzi am aflat că decizia în cazul meu, pe care o așteptam în această săptămână, va fi amânată și mai mult. Este teribil de dezamăgitor, din moment ce am spus în mod constant că tot ce solicit este să fiu judecată. Este dificil să explic efectul emoțional pe care toate aceste amânări l-au avut și continuă să-l aibă asupra mea”.

ADVERTISING

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!