Simona Halep va fi scoasă complet din clasamentul WTA, însă nu renunță la tenis și este pregătită să se întoarcă.
În cazul în care nu va primi o suspendare super severă, Simona este hotărâtă să se întoarcă pe terenul de tenis.
Sportiva noastră vrea să își încheie cariera diferit, nu printr-o suspendare pentru dopaj, motiv pentru care se antrenează în continuare și e determinată să revină pe teren.
În plus, un argument care a determinat-o pe Simona să revină pe teren este și susținerea de care se bucură din partea reprezentanților unor turnee majore din circuit.
Din informațiile noastre, Simona a primit mesaje atât direct cât și prin intermediari din partea directorilor unor turnee, care i-au transmis că îi vor oferi wild card-uri pentru a juca direct pe tabloul principal în momentul în care va reveni.
Din moment ce pierde toate punctele din clasamentul WTA, Simona va avea nevoie de astfel de wild card-uri, pentru că astfel nu va putea juca.
Cert este că Simona va beneficia de ele, dar vor fi și restricții. Ea poate primi cel mult șase wild card-uri într-un sezon: trei pe tablourile principale și trei în calificări, pentru competițiile din categoriile WTA 1000, WTA 5000 și WTA 250. Partea bună este că Simona va putea primi wild card-uri la turneele de Grand Slam, unde ar putea acumula mai multe puncte.