Schimbări majore în clasamentul WTA: Simona Halep, un nou picaj abrupt

Schimbări majore în clasamentul WTA: Simona Halep, un nou picaj abrupt

WTA a dat publicității, luni, noul clasament mondial din tenis.

Simona Halep (31 de ani) a avut parte de încă un picaj abrupt în ierarhia mondială. Sportiva noastră a căzut pe locul 1140 în clasamentul WTA, un picat de 562 de locuri, după ce săptămâna trecută se afla pe poziția 578.

Halep a rămas doar cu 10 puncte în clasament, pe care urmează să le piardă și să iasă de tot din ierarhia mondială, dacă nu va participa la US Open 2023.

Ieșirea din top 500 WTA pune mari probleme în încercarea revenirii în circuit pentru Simona. Ea nu se va mai putea înscrie automat la turnee și va fi nevoită să treacă prin calificări sau să ceară wild card-uri.

ADVERTISING

După ultimele rezultate, Sorana Cîrstea a urcat un loc în clasamentul WTA, până pe 30, Irina Begu a coborât pe locul 40, în tip ce Ana Bogdan s-a menținut pe locul 59, iar Jaqueline Cristian a urcat două locuri, până pe poziția 100.

Modificări au avut loc și în top 10 din clasamentul WTA. Coco Gauff a făcut schimb de locuri cu Caroline Garcia, locurile șase, respectiv șapte, Marketa Vondrousova a urcat un loc, până poziția a 9-a, în timp ce Karolina Muchova a intrat în top 10 cele mai bine clasate jucătoare după o urcare de șapte poziții, până pe locul 10.

ADVERTISING
  1. Iga Swiatek - 9955 de puncte
  2. Aryna Sabalenka - 8746
  3. Jessica Pegula - 5945
  4. Elena Rybakina - 5670
  5. Ons Jabeur - 4831
  6. Coco Gauff - 4595
  7. Caroline Garcia - 3820
  8. Maria Sakkari - 3585
  9. Marketa Vondrousova - 3400
  10. Karolina Muchova - 2995

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!