Presa din Spania, despre momentul de cotitură din cariera Simonei Halep: "Viitorul nu pare plin de speranțe"

Presa din Spania, despre momentul de cotitură din cariera Simonei Halep: "Viitorul nu pare plin de speranțe"

Presa din Spania scrie că Simona Halep se află într-un moment de cotitură.

Sportiva noastră tocmai a coborât pe locul 578 în clasamentul WTA și se pregătește să piardă și ultimele puncte pe care le mai are, urmând să iasă din ierarhia mondială.

Jurnaliștii de la Punto de Break notează însă că Simona nu își pierde speranța chiar dacă se antrenează în continuare.

"Ar trebui să fie o știre să o vedem pe Simona Halep atât de jos în clasament, deși știam cu toții că este o chestiune de luni să o vedem scufudându-se după sancțiunea primită la finalul lui 2022. Viitorul româncei nu pare plin de speranțe, deși ne arată adesea conținut de pe teren pe rețelele de socializare, unde continuă să se antreneze și să viseze la revenirea ei. După US Open va rămâne fără puncte, fără clasament, un alt moment de cotitură în carieră, care i-ar putea oferi ocazia să o ia de la zero", a scris Punto de Break.

ADVERTISING

Simona Halep așteaptă cu nerăbdare un verdict în cazul de dopaj, după ce a fost audiată la tribunalul independent Sport Resolutions la finalul lunii iunie.

Conform regulamentului de procedură al tribunalului, un verdict trebuie anunțat în cel mult trei săptămâni de la audieri.

Totuși, cazul Simonei Halep este considerat cu "circumstanțe excepționale". Asta deoarece ITIA a mai lansat o acuzație legată de neregulile din pașaportul biologic.

Simona a negat vehement aceste probleme și a afirmat că ITIA dorește doar să îi blocheze cu orice preț revenirea în circuit.

ADVERTISING

Sportiva noastră speră totuși să primească un verdict în luna august pentru a putea juca la US Open.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!