România continuă evoluțiile excelente de la canotaj la Jocurile Olimpice 2024, iar miercuri am obținut prezența în alte trei finale.
Florin Arteni si Florin Lehaci s-au calificat de pe primul loc in finala A de la canotaj, dublu rame masculin.
Sportivii noștri au câștigat seria cu 6:29.86 de sutimi, cel mai bun din cele două semifinale.
Croația și Marea Britanie au obținut următorii timpi. Finala va avea loc vineri, 2 august, după ora 12:30.
Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc au câștigat și ele semifinalele și s-au calificat în finala A de la dublu vâsle feminin. Fetele noastre au terminat cu timpul 6:56.65 și au obținut cel mai bun timp de calificare din ambele semifinale! Avem mari speranțe la aur și aici! Finala e programată vineri, 2 august, de la 13:02.
Apoi, Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel s-au calificat și ele în finala de la dublu rame feminin, după ce au terminat pe locul 2 în semifinala lor, în spatele Olandei. Per total, ele s-au calificat cu al treilea timp în finală, luând în calcul și rezultatele din cealaltă semifinală.
Fetele noastre au terminat cu timpul 7:14.53, în timp ce Olanda a încheiat cu timpul 7:10.16. Finala va avea loc vineri, 2 august, după ora 12:30.
România are astfel sportivi în 8 finale A de la Jocurile Olimpice.