Răspunsul tranșant al antrenorului de la Tottenham în legătură cu șansele lui Drăgușin pentru a fi titular

Răspunsul tranșant al antrenorului de la Tottenham în legătură cu șansele lui Drăgușin pentru a fi titular
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Radu Drăgușin a semnat cu englezii de la Tottenham Hotspurs, el devenind cel mai scump român care se transferă în fotbalul mondial, pentru suma de 30 de milioane de euro, de la gruparea italiană Genoa.

Ange Postecoglou, antrenorul australian al lui Tottenham, a susținut o conferință de presă vineri, în care a vorbit printre altele și de transferul lui Drăgușin, internațional român cu multiple prezențe deja la echipa națională, la doar 21 de ani.

Presa britanică scria faptul că există chiar șanse mari ca el să fie titularizat chiar duminică în Premier League, în marele derbi dintre Spurs și Manchester United, având în vedere problemele de lot ale lui Spurs de la nivelul stoperilor.

ADVERTISING

"Drăgușin va avea aceleași oportunități ca toți ceilalți. Dacă Radu și-ar fi dorit doar să joace, atunci ar fi rămas la Genoa. A venit la un club mare, iar atunci când mergi la un club mare ești conștient că trebuie să te lupți.

E parte din dezvoltarea lui și chiar a naționalei României, pentru că Radu e acum la un club mare, unde luptă pentru titularizare cu un campion mondial, Romero, și cu Micky van de Ven. Inclusiv echipa națională a România va beneficia de pe urma situației lui Radu", a spus Ange Postecoglou în fața jurnaliștilor din Albion.

ADVERTISING

"Vom vedea dacă va juca duminică. Să sperăm că toate actele vor fi în regulă și va fi în lot. Dacă va fi titular? De obicei le spun întâi jucătorilor înainte de a le spune jurnaliștilor (n.r - zâmbește)", a mai adăugat Postecoglou.

Gruparea lui Drăgușin se află pe locul 5 în Anglia, cu 39 de puncte, la șase lungimi în spatele liderului Liverpool.

D.A.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!