Răspunsul lui Gică Popescu după acuzațiile de blat de la meciul FCSB - Farul

Răspunsul lui Gică Popescu după acuzațiile de blat de la meciul FCSB - Farul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gică Popescu a reacționat după ce președintele clubului FC Argeș, Jean Vlădoiu, a sugerat că meciul dintre Farul și FCSB a fost aranjat.

Popescu a negat ferm acest lucru și a anunțat că Vlădoiu va fi reclamat la Comisia de Disciplină a FRF.

„Declarațiile lui Jean Vlădoiu ne-au supărat pe toți de la club. A jucat ani buni la echipe importante, are meciuri la echipa națională, cred că s-a hazardat și a făcut o mare greșeală. Ar fi trebuit să ne sune el. Nu cred că este loc de dubii la acest joc, cred că am făcut printre cele mai bune meciuri din acest sezon.

ADVERTISING

Că FCSB a jucat mai slab, nu e treaba noastră. Am pregătit foarte bine partida. În ultimii ani, mereu ne-au bătut, iar acum când facem și noi ceva, există suspiciuni. Noi am pierdut în fața celor de la FC Argeș, ne-am asumat înfrângerea. De ce mereu există astfel de suspiciuni? Nu putem să privim cu fair-play competiția? Da, am vorbit și cu avocatul, urmează să facem plângere la comisii. Și Gică Hagi e supărat, zicea că e coleg de-al nostru, cum poate să declare așa ceva. Și jucătorii spuneau de declarațiile astea", a spus Gică Popescu la Digi Sport.

ADVERTISING

Anterior, Vlădoiu declarase că partida dintre FCSB și Farul, câștigată de echipa lui Hagi cu 2-0, a fost aranjată.

"Nu ne mai gândim la play-off după ce am văzut meciul cu Farul! Am văzut ce s-a întâmplat cu FCSB. Ce să mai?! Nu are niciun sens. Noi ne-am consolidat locul 7 și o să jucăm pentru puncte. Nu ne temem de arbitraj, pentru că FC Argeș nu a avut probleme din punctul ăsta de vedere.

Sper să câștigăm măcar așa, pentru moralul nostru. Eu cred că pe toți ne-a surprins. Când evoluezi împotriva unei echipe care se bate să câștige titlul și se joacă de asemenea manieră, să aibă meciul la discreție din primele cinci minute până în minutul 90! Dominarea ca dominare, dar vorbim de ocazii! Farul putea să mai dea vreo două-trei goluri! Ce să spun? Noi ne jucăm șansa noastră. Va fi un play-out foarte interesant și greu", a afirmat Vlădoiu pentru Fanatik.

ADVERTISING
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri