Legenda spaniolă Rafael Nadal a afirmat că tenisul ‘nu-i lipsește’, luni, la Madrid, cu prilejul Premiilor Laureus în sport, ocazie cu care a primit un premiu omagial pentru imensa sa carieră, încheiată în 2024, informează AFP.
‘Adevărul este că tenisul nu-mi lipsește. Deloc. Acest lucru nu-mi lipsește deloc, dar nu pentru că am terminat obosit de tenis sau luptându-mă cu tenisul, absolut deloc’, a explicat Nadal presei.
‘Mi-am încheiat cariera fericit și dacă aș fi putut aș fi continuat, pentru că adoram ceea ce făceam, era pasiunea mea și așa a fost toată viața. Dar simplu, când îți dai seama că fizic, practic nu mai poți, atunci încerci să închei un capitol, iar eu l-am închis’, a mai spus el.
Spaniolul în vârstă de 38 de ani, câștigător a 22 de turnee de Mare Șlem, dintre care 14 la Roland Garros, unde va fi omagiat la finele lunii mai, este împăcat cu decizia sa. 'Am întârziat să iau o decizie finală pentru că aveam nevoie de timp să fiu sigur că este cea mai bună. Ceea ce era foarte frustrant ar fi fost să stau în canapeaua mea și să mă întreb dacă ar fi trebuit să continui să joc', a adăugat el.
'Când am văzut cum corpul meu nu se va recupera la nivelul la care aveam nevoie pentru a continua să profit de jocul meu, atunci am luat decizia să mă opresc. De aceea, tenisul nu-mi lipsește, pentru că am terminat liniștit, știind că am dat totul, iar corpul meu nu putea da mai mult', a conchis Nadal, care a mai precizat că va continua să 'urmărească tenisul' și să se uite la rezultate 'în fiecare săptămână, așa cum a făcut mereu'.