Probleme grave pentru Luca Mihai, jucătorul lui Poli Iași, care se va întoarce din nou în spital

Probleme grave pentru Luca Mihai, jucătorul lui Poli Iași, care se va întoarce din nou în spital

Luca Mihai este un tânăr mijlocaș de 20 de ani grav accidentat în timpul partidei Dinamo – Poli Iași de acum două săptămâni din play-out.

Tânărul jucător a fost lovit extrem de dur în zona capului de către dinamovistul Josué Homawoo, din Togo, 26 de ani, după un duel la cap ce părea inofensiv la mijlocul terenului. Au fost realmente momente de panică pe stadionul Arcul de Triumf, după ce Mihai nu s-a mișcat momente bune, medicii au intervenit de urgență, l-au stabilizat, i-au aplicat un guler cervical și o mască de oxigen și l-au dus foarte rapid la Spitalul Elias, unde a fost diagnosticat cu multiple fracturi craniene de gradul 1 în zona urechii, timpan spart, stare de amnezie și somnolență profundă, otoragie.

ADVERTISING

Între timp, Luca Mihai a fost externat și păreau că vin vești bune de la Iași, însă lucrurile pare că au luat o turnură mai degrabă nefericită: ”Luca Mihai nu este în regulă deloc. Nu spun detalii. Noi am trecut peste acel accident de pe terenul de fotbal cu o uşurinţă incredibilă. Aproape că l-au şters din fotbal. Va fi internat, trebuie o analiză comună a unor departamente diferite: oftalmologic, neuro-chirurgical, ORL, toate zonele în care el suferă. Nu ştim ce este în realitate. Este foarte, foarte grav. Traversează nişte momente… Nu este în regulă deloc. Acest copil trebuie recuperat pentru fotbal. Trebuie să fim foarte atenţi, ca să prevenim astfel de intrări.

Dramatism la Dinamo - Iaşi. Un jucător al oaspeţilor şi-a pierdut cunoştinţa după un contact

Nu se poate tolera acest lucru. S-a trecut foarte uşor peste acest lucru. În orice caz, trag un semnal de alarmă. Nu este un câmp de război terenul de fotbal, chiar dacă eşti cu cuţitul la os. Asta nu înseamnă că suntem oameni şi să intrăm în altă zonă şi să ne războim fără cap şi fără reguli. Nu e în regulă treaba asta. Să nu uităm că suntem oameni şi după aia jucători de fotbal”, a declart directorul tehnic de la FRF, Mihai Stoichiță, la emisiunea Fanatik Superliga.

ADVERTISING

Poli Iași este acum pe loc direct retrogradabil, 15, cu 21 de puncte, la egalitate însă cu Dinamo și FC Botoșani.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!