Suma de bani pe care o va încasa FCSB după ce a câștigat titlul de campioană

Suma de bani pe care o va încasa FCSB după ce a câștigat titlul de campioană
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a cucerit primul său titlu de campioană după 9 ani și acum va primi și o bonificație financiară pe măsură.

Gruparea roș-albastră, care s-a impus sâmbătă seara pe Arena Națională cu 2-1, în fața Farului, are garantată suma de 2,64 milioane de euro, pe care o primește pentru că a terminat sezonul pe 1 în Liga 1. Acești bani sunt plătiți din drepturile TV ale Superligii, prin LPF.

Însă potul cel mare va veni, sau poate veni, cu siguranță, din UEFA Champions League, acolo unde FCSB va începe aventura din iulie, în tururile preliminare. Forul european de la Nyon pune la bătaie suma de 132 de milioane de euro drept premii, iar cluburile vor încasa câte 175.000 de euro pentru fiecare fază eliminatorie.

ADVERTISING

Suma minimă garantată de UEFA pentru FCSB este 785.000 de euro. Însă, dacă gruparea lui Becali va ajunge în grupe, va avea o sumă minimă de 3,17 milioane de euro. Ce este important de spus însă este că dacă FCSB se califică în grupa Champions League (care mai nou conține 36 de echipe) nu va încasa banii din rundele preliminare, ci va primi direct suma pentru accederea în grupă. Adică 18,62 milioane de euro, o sumă enormă pentru fotbalul românesc.

În eventualitatea nefericită, în care FCSB pierde în play-off, va merge în Europa League în grupe și va încasa 4,29 milioane pentru accederea în play-off și 4,31 pentru calificarea în grupele Europa League.

ADVERTISING

Posibilii adversari din turul I preliminar sunt accesibili, cei mai dificili fiind Dinamo Minsk din Belarus sau Celje din Slovenia.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!