Primă sesiune de antrenament pentru Simona Halep în Australia. Ce parteneră surpriză și-a ales românca (Video)

Primă sesiune de antrenament pentru Simona Halep în Australia. Ce parteneră surpriză și-a ales românca (Video)

Simona Halep a ajuns în Australia după ce a plecat către Antipozi în a doua zi de Crăciun și deja și-a început antrenamentele în vederea începerii noului sezon 2022 WTA.

Pe locul 20 mondial la 30 de ani, fosta lideră mondială și-a găsit și o parteneră cu care să facă aceste antrenamente, e vorba de o jucătoare activă în circuitul mondial.

Eleva lui Adi Marcu și Daniel Dobre se antrenează împreună cu Nina Stojanovici din Serbia, locul 116 WTA. Aceasta, la 25 de ani, a fost partenera lui Novak Djokovici în turneul olimpic de tenis de la Tokyo, la dublu-mixt, ajungând împreună până în semifinalele competiției.

ADVERTISING

Sesiunea de antrenament a celor două a avut loc marți după cum se poate vedea în videoclipurile de mai jos, iar alegerea Simonei poate surprinde având în vedere diferența de valoare dintre cele două și mai ales prin prisma faptului că cele două nu s-au întâlnit vreodată prin circuit.

Antrenamentul a avut loc pe arena Margaret Court de la Melbourne, iar Simona avut și un mesaj după ce a postat pe Twitter câteva lovituri de la antrenament: „Și suntem din nou la Melbourne! Salutăm noul sezon!”.

ADVERTISING

Halep va fi prezentă începând cu primul turneu din 2022 în circuit, un WTA 250 de la Melbourne, începând cu 3 ianuarie.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!