Noul tehnician francez al Simonei Halep, Patrick Mouratoglou, a oferit un mesaj emoționant după calificarea elevei sale în optimile de la Madrid, odată cu marea victorie în fața locului 2 mondial, Paula Badosa.
A fost 6-3, 6-1, pentru Halep, după o demonstrație reală de tenis, de forță și de mare calitate pentru românca dublă campioană de Grand Slam.
După joc, antrenorul din Hexagon a postat o imagine emoționantă pe Facebook în care apare că se îmbrățișează cu sportiva noastră, mai jos apărând și următorul mesaj: „Asta a însemnat mult! Continuăm în optimi la Madrid, Simona Halep”, a transmis legendarul antrenor pe rețelele de socializare.
După 2016 și 2017, Halep poate ajunge la al treilea trofeu pe zgura din capitala Spaniei.
În optimi de finală, Simona o va întâlni pe Cori Gauff, SUA, 16 WTA, cu care are avantaj direct 2-0 la victorii în circuitul WTA.
D.A.