Naționala României merge la EURO 2024 după o victorie splendidă în fața Israelului, scor 2-1, după un gol decisiv marcat de Ianis Hagi.
Mijlocașul de 24 de ani de la Deportivo Alaves a avut și o primă reacție după acest joc minunat, care ne permite o primă calificare la un European după 8 ani de pauză: „Am reuşit să ne calificăm, suntem fericiţi. Aveam un plan, ştiam clar că va veni şi golul la un moment dat, suntem foarte fericiţi. Sincer, la golul meu, nici nu ştiu cum a ajuns mingea la mine, când am tras, ştiam că portarul va face pasul către bara a doua, aşa că am întors-o la colţul scurt.
Am fost pregătiţi pentru acest meci, mă bucur că am reuşit să marchez. Nu cred în coincidenţe, cred în destin, îţi faci singur destinul în funcţie de cum munceşti zilnic, Edi Iordănescu a muncit, eu am muncit, ne-am făcut singuri acest destin. Cred că am obţinut pe merit această calificare”, a punctat Hagi după meci la microfonul Prima TV.
Peste 600 de români au fost martori la Felcsut, în Ungaria, la acest imens succes pentru fotbalul românesc.
România este pe primul loc în grupă, cu 19 puncte și își permite și un scor de egalitate marți seara pe teren propriu cu Elveția, care s-a încurcat și azi, cu Kosovo, scor 1-1.
D.A.