România se califică la EURO 2024 după o victorie minunată în fața Israelului

România se califică la EURO 2024 după o victorie minunată în fața Israelului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Echipa națională a României s-a calificat la Campionatul European din 2024, găzduit de Germania, după ce a învins reprezentativa Israelului în deplasarea din Ungaria, scor 2-1.

Un moment de împlinire după 8 ani pentru selecționata condusă azi de Edi Iordănescu, care merge la un nou turneu final european, la capătul unei partide cu accente dramatice, în care au marcat Pușcaș și Hagi pentru noi, respectiv Pini Zahavi pentru Israel. În plus, din minutul 84, România a avut un om în minus, după eliminarea stupidă a lui Mihăilă, roșu direct pentru un fault extrem de dur la Turgeman…

Debutul de partidă a fost unul catastrofal pentru echipa noastră, care a cedat un corner în chiar minutul 2, după o eroare de plasament a lui Drăgușin. La corner, după o gafă a lui Pușcaș, care l-a scapăt din marcaj prea ușor pe Zahavi, România a luat gol, Pini Zahavi, golgheterul all-time al naționalei Israelului marcând simplu cu capul din câțiva metri, într-o poartă goală, Moldovan nemaiavând ce face.

Ne-am revenit greu din pumni, am fost câteva minute buimăciți și defazați, dar vestea bună a fost că ne-am revenit rapid ca durată în timp. În chiar minutul 9, după un șut minunat de la distanță semnat de Denis Drăguș, care a nimerit transversala, am reușit să egalăm, după ce același Pușcaș a fost atent și a reluat cu capul cu sete în plasă.

Am început să controlăm bine de tot meciul din punct de vedere tactic și teritorial, am mai lovit o dată bara, prin același Drăguș, șut din 7-8 metri în stâlpul din dreapta al lui Glazer. E drept, și israelienii au avut ocaziile lor, câteva șuturi respinse de Moldovan (prin Gloukh sau Khalaili), dar și o centrare în viteză a lui Dasa în careul mic, la care ne-a stat inima, căci a trecut printre doi jucători în alb-albastru.

ADVERTISING

S-a terminat cu bine primul mitan, iar România era doar la 45 de minute de o calificare prețioasă la un EURO, după 8 ani de așteptare.

Partea secundă a fost una în care România și-a arătat maturitatea, experiența în joc și până la urmă, la final, și valoarea. Golul de 2-1 a venit în minutul 63, când Ianis Hagi a adus victoria, șut superb de la marginea careului la colțul scurt, șut din două încercări, cel de-al doilea violent și triumfator în poarta lui Glazer.

Am continuat să ratăm ocazii mari, prin Răzvan Marin de exemplu, șut mult peste bara din 10-11 metri, Israelul a încercat să aducă mingea în terenul nostru, să împingă cât mai mult cu liniile lor de forță, însă apărarea noastră și-a făcut bine treaba de fiecare dată.

Mihăilă a părut că poate strica totul în minutul 84, când a intrat criminal la Turgeman, pe glezna acestuia și a primit roșu direct meritat de la centralul francez.

Am rezistat pe alocuri eroic într-un final fabulos, la 30 de ani distanță de la acea calificare minunată de la Cardiff în 1993, când tot un Iordănescu era pe bancă și tot un Hagi era pe teren, un Hagi care și atunci, și acum, marca.

România se califică la EURO după 8 ani, dar, o altă veste bună este că suntem pe primul loc solitar în grupă, cu 19 puncte, căci Elveția nu a putut învinge acasă la Basel pe Kosovo, scor final 1-1. Astfel, marți seara, pe Arena Națională, avem și varianta unui egal pentru a termina pe locul 1 în grupă și a merge astfel în urna a doua la tragerea la sorți.

”Tricolorii” vor participa la al 6-lea Campionat European din istorie, după EURO 1984, EURO 1996, EURO 2000, EURO 2008 și EURO 2016.

ADVERTISING

Desfășurarea întâlnirii:

Final de meci, România merge la EURO după 8 ani!!!

Min.93: Prinde o minge grea Moldovan, șut din marginea careului.

Min.91: Zahavi vede galben pentru proteste..

INFO: 6 minute de prelungiri!

INFO: Kosovo a egalat la Basel, este 1-1, gol marcat de Hyseni.

Min.86: Două schimbări la ai noștri, intră Rus și Cicâldău, ies Stanciu și Răzvan Marin.

Min.84: Mihăilă vede roșu direct după un fault extrem de dur la Turgeman...ce situație complicată și ce final greu urmează!!

Min.82: Baribo ia galben și el după un fault făcut la Marin. Cohen intră și el pe teren la gazde.

Min.81: Moldovan prinde în doi timpi un șut de la distanță al israelienilor.

Min.77: Galben văzut de Rațiu, pentru o ținere de tricou.

Min. 75: Schimbări multiple, intră Marius Marin în locul lui Screciu, iar la ei intră Gorno și Baribo, ies Revivo și Khalaili.

Min.73: MIHĂILĂ RATEAZĂ SINGUR CU POARTA GOALĂ DUPĂ O PASĂ LUMINOASĂ A LUI RĂZVAN MARIN, ULUITOR...

Min.71: Coman ia un galben stupid în fața careului rival.

INFO: Zahavi e semnalizat în offside la o fază ce putea fi periculoasă pentru gazde.

Min.64: Mihăilă și Coman intră la echipa noastră, ies Hagi și Drăguș.

Min.63: GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL ROMÂNIA!!! Ianis Hagi marchează cu un gol splendid de la marginea careului, la colțul scurt, un prim șut în blocaj, apoi un șut violent în plasă, 2-1, suntem cu un pas la EURO, în Germania!

Min.61: Două schimbări la Israel, ies Dasa (accidentat) și Neta Lavi, intră Kanichowsky și Abo Fany.

Min.58: Zahavi reia din lovitură liberă periculoasă, maxim 20 de metri, avem noroc, balonul zboară peste.

Min.55: Turgeman mai încearcă și el o reluare fantezistă, rămâne 1-1.

ADVERTISING

Min.52: Șut interesant de la distanță semnat de Gloukh, foarte aproape a trecut de poarta lui Moldovan.

INFO: Elveția conduce cu 1-0 pe Kosovo, gol marcat de Vargas în minutul 48.

Min.49: Rațiu face o fază minunată pe flancul drept, pasă inspirată la Marin, care șutează incredibil de prost, peste poartă!!

Min.47: Screciu are o reluare interesantă de la marginea careului după o deviere greșită a rivalilor noștri, mingea se duce aiurea..

Min.46: Bun șut cu stângul din voleu al lui Pușcaș, scoate cu greu Glazer.

Începe partea secundă!

Pauză în Ungaria, 1-1, suntem la 45 de minute de calificarea la EURO!

INFO: 2 minute de prelungiri!

Min.38: Reluare Pușcaș cu călcâiul din careul mic, prinde Glazer cu un mare efort!!

Min.36: Miguel Vitor ia primul galben al serii, fault cinic la Drăguș.

Min.32: Gloukh are o acțiune personală foarte impetuoasă, șut din unghi, prinde Moldovan în doi timpi.

Min.27: Moldovan greșește și respinge în față o minge simplă, Khalaili reia apoi din voleu mult peste transversală, am tremurat aici..

Min.24: URIAȘĂ OCAZIE ROMÂNIA!! Drăguș reia din 7-8 metri în bară, apoi mingea ajunge la Hagi, de care doar se lovește mingea în careul mic. Puteam face 2-1..

Min.23: Peretz centrează de pe flancul drept, Khalaili reia din voleu mult peste transversală.

Min.19: Drăguș mai încearcă o dată o reluare fantezistă de la 25-30 de metri, dar acum mingea se duce peste.

Min.17: E o perioadă de joc în care Israelul face câteva faulturi foarte dure..

Min.11: Șut bun de la distanță Răzvan Marin, scoate cu greu în față Glazer, avem un corner acum!!

Min.9: GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL ROMANIAAAA! Șut fabulos Drăguș de la 20-30 de metri, mingea izbește transversala, apoi ajunge la Pușcaș, singur acolo în careul mic, reluare cu capul și e gol-gol-gol, 1-1, sunt la EURO la acest scor.

Min.7: Moldovan face o gafă uriașă, pasa direct la un atacant advers în careul mic, am scăpat ca prin minune de un nou gol. Jucătorii noștri sunt buimăciți, par complet defazați în acest start de meci..

Min.3: GOOOOOOL ISRAEL! Pini Zahavi, golgheterul all-time al naționalei din Israel marchează simplu cu capul dn 2-3 metri, Pușcaș se apără lamentabil și practic începem meciul de la 0-1, incredibil..

Min.2: Israel are un prim corner după o greșeală de demarcare a lui Drăgușin.

ÎNCEPE PARTIDA!

21.44: Moment de reculegere în memoria victimelor din războiul care are loc între Israel și forțele Hamas..

21.40: Urmează intonarea celor două imnuri naționale de stat!

21.38: Avem imagini din Ungaria, jucătorii se pregătesc să intre pe stadion, încep emoțiile pentru noi, așteptam demult aceste 90 de minute!

21.30: Sunt numeroși fani în tribune, și românii au câteva sute de suporteri, dar și israelienii sunt veniți în număr mare. Sunt circa 3800 de oameni acum la Felcsut.

21.10: Echipele au intrat pe teren pentru încălzirea oficială. Terenul pare ușor denivelat, fanii încep să vină la stadion, ne pregătim de meci.

20.40: Avem echipele de start pentru ambele formații! Iordănescu a ales pentru astăzi o formulă interesantă, de tip ofensiv. Iată mai jos caseta tehnică:

Israel: Glazer - Dasa, Vitor, Goldberg, Revivo - Peretz, Lavi, Gloukh - Turgeman, Zahavi, Khalaili. Rezerve: Da. Peretz, Jarafi - Shlomo, Baribo, Safuri, Gorno, Kanichowsky, Abo Fany, Kinda, Cohen, D. Glazer, Davidzada. Selecționer: Alon Hazan.

România: H. Moldovan - Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu - R. Marin, Screciu, Stanciu (cpt.) - Hagi, Pușcaș, Drăguș. Rezerve: Niță, I. Radu - Rus, M. Marin, Alibec, Cicâldău, Mihăilă, Coman, Olaru, Moruțan, Mogoș, Dumitrescu. Selecționer: Edi Iordănescu.

Arbitru: Francois Letexier (Franța).

20.20: Israelul și-a anunțat deja echipa de start: Glazer - Dasa, Vitor, Goldberg, Revivo - Peretz, Lavi, Gloukh - Turgeman, Zahavi, Khalaili. Sunt 5 schimbări față de echipa folosită contra Elveției. Au intrat Revivo, Peretz, Vitor, Gloukh și Zahavi.

Meciul care ne poate aduce o calificare la un turneu final european după 8 ani de așteptare. Avem nevoie de un singur punct în această deplasare în Ungaria, un loc neutru de desfășurare având în vedere războiul Țării Sfinte cu forțele Hamas care are loc chiar în aceste momente în care noi vorbim.

În tur, pe Arena Națională, scorul a fost 1-1, după un joc în care israelienii au fost de departe trupa mai bună, ratând numeroase mari și clare ocazii de gol.

Bine de știut că înaintea partidei, antrenorul Edi Iordănescu a decis să nu mizeze pe Bogdan Racovițan (23 de ani, fundaș central), Andrei Artean (mijlocaș central, 30 de ani), Marius Ștefănescu (extremă, 25 de ani) și Florin Tănase (atacant, 28 de ani).

România are 16 puncte, exact câte are și Elveția, iar Israel e pe 3 în grupa I, cu 12 lungimi. Și dacă am pierde întâlnirea de azi, rămânem la mâna noastră și trebuie să învingem marți seara Elveția pe teren propriu.

REZUMAT: România - Israel 1-1. Joc fricos, punct norocos

„Suntem în gardă, nu va fi deloc ușor, dar avem crezul nostru și mergem cu încredere. Mental, sunt la fel ca de fiecare dată, poate chiar mai entuziasmat. Mi-am asumat de când am venit la națională, nu a fost conferință în care să nu spun că având seriozitate și cu ajutor de la Dumnezeu ne putem califica. Am fost o familie de la început, iar asta îmi dă un confort. Sunt multe etape pe care le-am parcurs pentru a juca cu o calificare pe masă”, a declarat la conferința de presă oficială, Edi Iordănescu.

Echipele probabile:

Israel: Glazer - Lavi, Miguel Vitor, Goldberg, Dasa - Fani , Kinda, Peretz, Gloukh - Zahavi, Turgemann.

România: Moldovan - Raţiu, Burcă, Drăguşin, Bancu - R. Marin, Screciu - Hagi, Stanciu, Fl. Coman - Alibec.

Partida se va televiza pe PrimaTV.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!