Presa spaniolă, severă cu Ianis Hagi: „A fost o treaptă sub colegii lui”

Presa spaniolă, severă cu Ianis Hagi: „A fost o treaptă sub colegii lui”

Presa spaniolă îl critică din nou sever pe Ianis Hagi, românul care a fost titular sâmbătă seara după peste o lună la Alaves, în meciul de Cupa Spaniei cu Betis.

Mijlocașul de 25 de ani a avut o prestație ștearsă în cele 65 de minute bifate, pentru care a primit cea mai mică notă de pe teren, 5, din partea jurnalului local, Noticia de Alava.

„Hagi a încercat ori de câte ori a avut ocazia, dar este în continuare cu o treaptă sub coechipierii lui. A avut mai puțin impact asupra jocului decât și-ar fi dorit”, au notat jurnaliștii spanioli.

ADVERTISING

Ultima dată când Hagi fusese titular la Alaves se întâmpla pe 9 decembrie anul trecut, într-un meci cu Las Palmas, scor 0-1. Alaves a câștigat cu 1-0 meciul cu Betis și e în optimile Cupei.

Pentru Deportivo Alaves urmează un meci de campionat cu Sevilla, în deplasare. În tricoul lui Alaves, Ianis a înscris două goluri.

D.A.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!