Presa britanică scrie despre popularitatea de care Ianis Hagi se bucură în România.
Fotbalistul lui Rangers este protagonist într-o campanie Pepsi, el jucând într-o reclamă în care apare și Leo Messi.
Alegerea lui Ianis arată popularitatea de care se bucură fotbalistul în România, potrivit jurnaliștilor de la Vital Football.
Astfel, britanicii notează că românii îl consideră pe Ianis o "comoară națională" și o "icoană".
"Amploarea lui Hagi în România a fost ilustrată încă o dată cu campania promoțională Pepsi, care îi mai include pe Messi, Paul Pogba și Jadon Sancho. Pentru români, Ianis Hagi este omul numărul unu în ce privește promovarea. Cu talentul său și moștenirea tatălui, este clar de ce tânărul de 22 de ani este practic o comoară națională și o icoană pentru compatrioții săi, care au speranțe mari în ce privește viitorul lui Ianis", a scris Vital Football.
De altfel, britanicii notează că și fanii lui Rangers au o părere foarte bună despre Ianis.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: