Olimpiu Moruțan, pe lista unei grupări de renume din Serie A

Olimpiu Moruțan, pe lista unei grupări de renume din Serie A
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Olimpiu Moruțan, jucător în Serie B la Pisa, se află în centrul unui posibil transfer la o grupare de top din prima ligă italiană.

Pisa a ratat recent calificarea la barajul de promovare, însă Moruțan, 24 de ani, ar putea evolua în Serie A din sezonul următor. Fotbalistul român a avut evoluții apreciate la Pisa, iar potrivit presei din Italia, el se află pe lista celor de la Atalanta, echipă aflată acum pe loc de Conference League.

Moruțan se va întoarce în vară la Galatasaray, dacă Pisa nu va achita cele 5,5 milioane de euro pentru transferul definitiv, potrivit clauzei. Portalul sportpaper.it, citat mai sus, susține că Galata va cere o sumă de 6 milioane celor de la Atalanta, care au aceleași culori ca și Pisa, negru și albastru.

ADVERTISING

În cele 35 de partide jucate în liga secundă din Peninsulă, fostul jucător al celor de la FCSB a reușit șase goluri și opt pase decisive.

Atalanta va ceda în această vară doi jucători de top, e vorba de Duvan Zapata, înțeles cu Fenerbahce, plus Rasmus Hojlund, curtat de grupări precum Real Madrid și Manchester United.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!