O tenismenă din România, pe locul 2 într-un top impresionant din 2021

O tenismenă din România, pe locul 2 într-un top impresionant din 2021
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Una dintre revelațiile tenisului feminin din România în acest an a fost Gabriela Ruse, care a încheiat anul pe locul 86 WTA și pe locul 2 într-un top impresionant.

În luna iulie, a câștigat titlul la Hamburg, pornind din calificări, și apoi a ajuns în finală la Palermo, fiind învinsă de Danielle Collins.

Astfel, Ruse a înregistrat 13 victorii la rând, cele mai multe pe 2021 după Barbora Krejcikova, care a avut 15 consecutive, datorită titlurilor câștigate la Strasbourg și Roland Garros.

Pe locul 3 sunt Danielle Collins și Anett Kontaveit, cu câte 12 victorii la rând.

În acest an, Ruse a ajuns pe locul 83 WTA, s-a calificat pe tabloul principal de la US Open și le-a învins la Hamburg pe favorita Yastremska în semifinale și pe Petkovici, în finală.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇